Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis, miercuri, ca plenul va vota avizul pentru incuviintarea arestarii deputatului PDL Alin Trasculescu marti, 20 noiembrie.
Presedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a anuntat ca documentele primite de la Ministerul Justitiei au fost trimise la Comisia Juridica, iar membrii comisiei vor exprima un punct de vedere pana "sambata la pranz".
Documentul va fi pus apoi la dispozitia grupului parlamentar al PDL, caruia ii apartine Trasculescu, urmand ca democrat-liberalii sa isi spuna si ei punctul de vedere, in "maximum 5 zile", dupa cum prevede regulamentul Camerei.
Zgonea a spus ca a discutat cu liderul grupului PDL, Mircea Toader. "Am decis ca votul sa fie dat marti, 20 noiembrie, la ora 12, astfel incat sa putem convoca toti parlamentarii", a declarat Zgonea.
Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca Trasculescu va putea fi arestat daca cererea ministrului Justitiei va fi incuviintata prin vot de majoritatea deputatilor.
Valeriu Zgonea a respins din start acuzatiile aparute in presa conform carora parlamentarii ar intarzia prea mult arestarea lui Trasculescu. "In alte cazuri am stat si cate 11 luni pana sa luam o decizie, incalcand si statutul si regulamentul", a subliniat el, referindu-se la incuviintarea de catre deputati a perchezitiei informatice in dosarul Monicai Iacob Ridzi.
"Daca as fi in locul domniei sale, as folosi cea mai simpla metoda (...) aceea de a-mi depune demisia si de a ma pune la dispozitia justitiei(...) Ne-ar ajuta si pe noi, parlamentul", a declarat Valeriu Zgonea, exprimandu-si opinia ca in acest caz institutia "ar deveni mai respectata".
Nu se poate relua votul in cazurile Borbely si Dobre
Presedintele Camerei Deputatilor a mai declarat ca procedura parlamentara in cazurile fostilor ministri Laszlo Borbel