Răzvan Exarhu: "Dacă la asta mai adaugi puţin nino-nino, ai definiţia perfectă pentru lumea noastră."

Pizza cu sarmale a făcut parte, sper, doar dintr-o ofertă de sărbători, dar ca întotdeauna intenţia contează. Nu am reuşit să dau de nimeni care să ştie pe cineva care a gustat din acest fel care sună la fel de întors pe dos şi ilogic ca tot ce înseamnă o zi obişnuită din viaţa noastră. De când a mai apărut şi spectrul recesiunii, starea asta de balamuc părăsit de personal a devenit şi mai colorată şi mai apăsătoare. Mi-a povestit un prieten mai indulgent decât mine şi mult mai înţelept că s-a simţit minunat într-un hotel din Veliko Târnovo. Dar sentimentul ăsta despre care se vorbeşte urlând cu spume la gură în jurul nostru nu venea numai din stelele de la intrare. Aparţinea în egală măsură oamenilor care lucrau acolo. Şi asta m-a ajutat să înţeleg încă o dată mult mai clar ce lipseşte din cura noastră de creştere a imunităţii la otrăvurile de tot felul. Siguranţa asta că toate sunt acolo unde trebuie. Că fiecare îşi ştie locul şi îşi vede de treaba lui şi nu se simte nicicum obligat să arate că el, de fapt, e altcineva sau că îl deranjează profund ce face, cu atât mai mult cu cât e plătit pentru a-ţi transmite toate astea.

Probabil că o fi mare lucru, de fapt, să vezi că femeia de serviciu face curat şi nu se poartă ca Naomi Campbell, că un chelner înţelege că atitudinea lui face masa şi mai bună şi că nu e important că are un ceas furat. Iar prietenul meu a simţit într-o ţară despre care toată lumea vorbeşte cu dispreţ, nu ştiu de ce, sau poate tocmai din cauza asta, că vine dintr-o lume în care nimic nu e ce ar trebui să fie şi nici nu stă unde trebuie. Fiecare poate să încropească liste zilnice de aiureli care nu lasă nicicum lucrurile să se aşeze, să funcţioneze coerent măcar 10 minute. Poţi să vezi că frizerii au tunsori îndoielnice, că