Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radarele „invizibile“, ţinute în trafic pe post de sperietori

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Noua tehnologie de surprindere a şoferilor grăbiţi este încă studiată de agenţii de la Rutieră. Până la mijlocul lunii, măsurătorile înregistrate de radarele „invizibile“ vor fi contorizate doar în puncte de penalizare.

Cele zece radare de ultimă generaţie care au ajuns la Neamţ la sfârşitul lunii martie sunt încă obiect de studiu pentru agenţii de la Rutieră. Chiar dacă nu au început să fie aplicate amenzi şoferilor care depăşesc limita legală de viteză, noile radare sunt adevărate sperietori pentru conducătorii auto care le întâlnesc pe traseu.

„Mergeam spre Bacău şi am zărit maşina Poliţiei Rutiere, un Logan din acesta nou. Instinctiv am pus piciorul pe frână, deşi nu aveam cine ştie ce viteză“, a povestit pietreanul Dumitru Lecuşescu.

Puncte da, amenzi ba

Dacă radarele „fantomă“ încă nu atentează la buzunarul şoferilor care rulează cu viteză pe drumurile din Neamţ, aceştia ar trebui să fie totuşi precauţi atunci când apasă pedala de acceleraţie.

„Sâmbătă am fost tras pe dreapta de agenţii cu radarul nou. Aveam 74 de kilometri la oră în localitate şi am primit avertisment şi mi s-au luat şase puncte. Dacă era să mă sancţioneze îmi dădeau şi o amendă de 360 de lei“, a spus pietreanul Florin V. Practic, în acest moment, şoferii vitezomani prinşi de un radar „invizibil“ sunt doar avertizaţi, nu şi amendaţi, şi asta pentru că agenţii de circulaţie nu sunt încă instruiţi.

Poliţiştii se şcolesc

Agenţii de la Rutieră susţin că şoferii care reduc viteza după ce au intrat în raza de acţiune a radarelor moderne nu au nicio şansă de a scăpa nesancţionaţi.

Cu toate acestea, amenzile vor fi aplicate după 15 aprilie. „Vom da amenzi de săptămâna viitoare. Până atunci, colegii de la Rutieră învaţă de la un formator cum să folosească noile radare. Acesta a făcut cursuri speciale la Bucureşti şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 23 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°