Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Decretul italian privind securitatea: clandestinii nu vor mai fi arestaţi” - Revista presei italiene

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 noiembrie 2008 ·

Principalul subiect dezbătut astăzi de majoritatea cotidienelor italiene este victoria lui Barack Obama la preşedinţia Statelor Unite, precum şi primele sale iniţiative privind combaterea crizei economice la nivel global. Presa din Peninsulă scrie, de asemenea, despre prima convorbire telefonică dintre proaspătul ales preşedinte american şi premierul italian Slivio Berlusconi. “Obama: criza globală cere un răspuns la nivel global” , titrează pe prima pagină cotidianul “Corriere della Sera”. Prima conferinţă de presă ţinută de preşedintele Barack Obama, imediat după victoria în alegerile americane, a fost dedicată crizei economice mondiale. Pentru Obama o criză globală cere găsirea unei soluţii la nivel global. De asemenea, preşedintele american consideră că este nevoie de un plan urgent pentru a salva clasa de mijloc, care este cea mai afectată de recesiune.

“Prima convorbire telefonică între Obama şi Berlusconi” , scrie tot cotidianul “Corriere della Sera”. La câteva zile după ce premierul italian l-a catalogat pe Obama drept un “preşedinte frumos şi bronzat”, liderul american l-a sunat, în sfârşit, pe Berlusconi, pentru a clarifica această situaţie. Ieri seară, la orele 22, noul şef al Casei Albe şi premierul italian au avut prima convorbire telefonică de după învestirea lui Obama ca preşedinte al SUA. Liderul de la Casa Albă a confirmat, în cadrul acestei conversaţii telefonice, prietenia americano-italiană.

“Întâlnire la nivel înalt între liderii UE la Bruxelles” , anunţă cotidianul “La Repubblica”. Ieri la Bruxelles a avut loc o întâlnire la nivel înalt între cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, având ca principală temă de discuţie, criza economică internaţională. Preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Nicolas Sarkozy, a afirmat, cu această ocazie, că statele Uniunii au adoptat o poziţie comună pentru restructurarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum o ora
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 47 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 35 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°