Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată cel mai mare parc de distracţii din România: Terra Park

Publicat in Romania Libera, luni 24 octombrie 2011 ·

În această vară, au fost la modă excursiile cu copii la Disneyland în Paris. Acum nu mai e nevoie să batem atâta drum, noul parc tematic din Bucureşti fiind o variantă pe cinste.

Cu toate că nu se ridică la nivelul parcului Disneyland din Paris, ca amploare, noul punct de reper al Capitalei bate toate zonele de distracţii din ţara noastră, aici existând cea mai înaltă platformă din România (53 metri înălţime) şi alte tipuri de jocuri pentru adulţi şi copii, care îţi taie respiraţia.

Cu o suprafaţă totală de 30.000 mp, Terra Park a fost inaugurat de curând, având deja active majoritatea atracţiilor -trenuleţul pentru copii, o farfurie zburătoare, căluşei, o pendulă uriaşă, un ciocan, foarte multe tipuri de tiribombe ş.a.m.d, iar din luna decembrie va avea şi primul rollercoaster din România, cu un traseu de 310 metri.

Vara viitoare, clienţii parcului se vor putea bucura şi de tobogane uriaşe cu apă, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Parcul de distracţii se află pe Bulevardul Timişoara, în zona de vest a Bucureştiului, iar intrarea se face pe bază de cartelă, suma minimă fiind de 50 lei. Cu aceşti bani, un copil se poate da de zece ori în trenuleţ, iar un adult de trei ori în aparate de aventuri extreme, gen cea mai înaltă platformă din România.

În această vară, au fost la modă excursiile cu copii la Disneyland în Paris. Acum nu mai e nevoie să batem atâta drum, noul parc tematic din Bucureşti fiind o variantă pe cinste.

Cu toate că nu se ridică la nivelul parcului Disneyland din Paris, ca amploare, noul punct de reper al Capitalei bate toate zonele de distracţii din ţara noastră, aici existând cea mai înaltă platformă din România (53 metri înălţime) şi alte tipuri de jocuri pentru adulţi şi copii, care îţi taie respiraţia.

Cu o suprafaţă totală de 30.000 mp, Terra Park a fost inaugurat de curând, având deja active m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 59 minute
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°