CodeSphere, companie cu capital romanesc care activeaza in zona dezvoltarii de software custom, Software As A Service si outsourcing IT, a inregistrat afaceri in scadere cu 11% anul trecut, pana la 450.000 euro, conform informatiilor companiei si Ministerului de Finante.
Pentru acest an, compania estimeaza insa o crestere de 20% a vanzarilor de software IT de la 45.000 euro in 2011 la 54.000 euro anul acesta, urmarind dezvoltarea bazei de clienti pe segmentul solutiilor de Document Management si Business Intelligence.
“Pentru anul in curs asteptam o crestere de 20% a vanzarilor de solutii pentru Document Management si pentru solutia de Business Intelligence – IBM Cognos Express. Intr-o perioada in care toate companiile cauta eficientizarea costurilor si a operatiunilor, este o evolutie fireasca atat pentru portofoliul CodeSphere, cat si pentru piata IT”, spune Iulia Anghel (foto), general manager CodeSphere.
Totodata, compania mizeaza pe evolutia segmentului de outsourcing IT, catre care clientii se orienteaza tot din ratiuni de eficientizare a costurilor si optimizarea proceselor de business.
“Piata de outsourcing IT va continua sa se dezvolte, tocmai datorita avantajelor pe care le aduce companiilor care apeleaza la astfel de servicii: posibilitatea de a te concentra pe activitatea principala si serviciile de mai buna calitate pe care le poti primi de la o echipa specializata, comparativ cu un angajat propriu care poate fi mai mult sau mai putin competent. Totodata, reducerea costurilor si transferul riscurilor catre terti sunt avantaje care trebuie luate in calcul. De altfel, evolutia accelerata a pietei evidentiaza faptul ca tot mai multi clienti inteleg aceste beneficii si sunt multumiti de rezultatele pe care le obtin prin astfel de servicii”, spune Iulia Anghel.
Serviciile de outsourcing IT reprezinta in acest moment 30% d