Oricât de sumbre ar fi previziunile pentru ceea ce va urma, este în firea noastră, a românilor, să credem, la început de an, că „dracul nu va fi chiar atât de negru”. Asta e bine, până la un punct – până când va trebui să ne trezim din reverie şi să trecem rapid la un nou alineat istoric.
Criza mondială a rescris multe dintre principiile economice pe care începusem să le deprindem. Fenomenul în sine a influenţat enorm şi relaţiile sociale. Cei cu o vedere de ansamblu asupra lucrurilor înţeleg acum faptul că trăim într-o lume a interdependenţelor depline. Altfel spus, depindem unii de alţii mai mult decât oricând.
Din nefericire, noi, românii, nu pierdem niciun prilej de a dovedi că n-am priceput absolut nimic din aceste schimbări. Suntem dezbinaţi, retrograzi şi din ce în ce mai prost educaţi. Acesta-i adevărul, oricât de mult ar deranja.
Lumea se schimbă în ritm accelerat. Ne schimbăm şi noi odată cu ea sau rămânem captivi în timpul şi spaţiul acestui colţ de Orient, atipic pentru ceea ce înseamnă civilizaţie? Şmecheria ieftină şi băşcălia nu ne vor duce mai departe de Bariera Vergului (periferia Bucureştilor de altădată), chiar dacă le ridicăm acum la rang de politică de stat.
„Ce vrem să devenim?” – este întrebarea la care trebuie să răspundem cu toţii în 2011, an ce poate fi socotit „ceasul al XII-lea” pentru România. Vrem să fim consideraţi o naţiune europeană sau o populaţie primitivă numai bună de manipulat? Vrem să fim o mare piaţă de desfacere pentru produse de calitate îndoielnică sau o ţară cu agricultură performantă, capabilă să concureze pe o piaţă comună?
Iată doar două teme de reflecţie ce decurg din întrebarea „Ce vrem să devenim?”. Vom găsi împreună răspunsurile corecte sau vom continua să ne urâm şi să ne înjurăm cu patimă?
