Children's National Medical Center din Washington a deschis un nou complex în care îi tratează cu ajutorul jocurilor video pe copiii care suferă de dureri cronice.
Tehnologia utilizată provinde de la Microsoft. Este vorba de controllerul Kinect, care permite utilizarea jocurilor video prin mişcări şi gesturi.
Avantajul, spun doctorii, este că cei mici fac ceva plăcut şi nu realizează că sunt trataţi. Senzorii din Kinect înregistrează fiecare mişcare a corpurilor copiilor. Ridicarea cu câţiva centimetri a unui umăr este detectată de Kinect şi mişcarea poate fi apoi studiată. Astfel, medicii primesc informaţii despre zonele corpului afectate de durere.
"Programul schimbă modul în care abordăm tratarea durerii. Durerea este greu de înţeles, mai ales la copii, din cauza naturii ei subiective. De obicei doctorii o pot măsura numai prin folosirea unei scări de la unu la zece ca referinţă", a declarat, pentru publicaţia Mashable, Dr. Sarah Rebstock, şeful programului.
Controllerul Kinect reprezintă un punct de cotitură în industria jocurilor video. Dispozitivul, lansat în noiembrie 2010, a intrat în Cartea Recordurilor, după ce la nici două luni de la lansare s-a vandut în aproape 8 milioane de unităţi.
Children's National Medical Center din Washington a deschis un nou complex în care îi tratează cu ajutorul jocurilor video pe copiii care suferă de dureri cronice.
Tehnologia utilizată provinde de la Microsoft. Este vorba de controllerul Kinect, care permite utilizarea jocurilor video prin mişcări şi gesturi.
Avantajul, spun doctorii, este că cei mici fac ceva plăcut şi nu realizează că sunt trataţi. Senzorii din Kinect înregistrează fiecare mişcare a corpurilor copiilor. Ridicarea cu câţiva centimetri a unui umăr este detectată de Kinect şi mişcarea poate fi apoi studiată. Astfel, medicii primesc informaţii d