Ne pasă ca de lumina ochilor de copiii cu care lucrăm, sau venim la şcoală doar pentru că de-acolo ne luăm salariile? DA? NU?

Şi, încă: Transmitem noi înşine către lume valori precum adevăr, onoare, curaj, sau ne furăm căciula singuri în minciună, dezonoare şi frică? DA? NU? Suntem modele de corectitudine faţă de copiii cu care lucrăm, sau intrăm la ore cu zece minute mai târziu, ieşim cu şapte minute mai devreme şi, între timp, vorbim de trei ori la mobil? DA? NU? Suntem profesionişti integri atunci când dăm note (corect, adică - pe merit), sau notăm cu frica în sân, după cât de strident ţipă cei şapte ani de-acasă din preopinenţii noştri (şi elevi, şi părinţii lor)? DA? NU? Ne controlăm impecabil comportamentele şi vocabularele, sau folosim des cuvinte din panoplia “ai greşit”, “nesimţit”, “prost”, şi altele asemenea? DA? NU? Folosim programele de dezvoltare în care decidem să participăm ca pe oportunităţi profesionale reale, sau negociem doar hârtia de absolvire pentru a îngroşa biblioraftul personal cu adeverinţe şi certificate ştampilate cât mai vast posibil? DA? NU? Scriem “sau / s-au”, “laţi / l-aţi” când şi cum se cuvine, sau punem, onest, mâna pe carte când ne trebuie? DA? NU?

Distinşi oameni ai şcolii, vouă chiar vă place Şcoala ca sistem aşa cum e ea acum?

Sau ne înhămăm serios la treabă şi schimbăm paradigma educaţiei în România, dinspre veacul de mult trecut spre secolul XXI?

DA? NU?

p.s. Imaginea din stânga oglinzii reprezintă o cultură organizaţională “ideală”. Imaginea din dreapta reprezintă cultura organizaţională a unei cancelarii imaginare cu peste 650 de membri, ca şi când toţi profesorii din cele 12 licee bucureşente care, în 2009-2010, au participat în proiectul-pilot consacrat măsurării culturii organizaţionale curente ar aparţine aceleiaşi, mari, cancelarii. Detalii despre proiect, într-o postare vii