Ratările mari încearcă fără îndoială sentimente de furie ori frustrare, dar atunci când ele se produc cu poarta goală nu fac altceva decât să producă anumite declaraţii interesante. Cunoscându-i foarte bine pe patronii din Liga I, am încercat să ne imaginăm cum ar fi reacţionat aceştia dacă un fotbalist de-ai lor n-ar fi reuşit să marcheze având în faţă doar poarta goală.
Gigi Becali: "Când joci cu ăsta în atac n-ai la ce să te aştepţi. Păi, bă, băiatule, dacă eu îi zic lu' Ilie Stan că am visat doi iepuri îmbrăcaţi în alb şi roşu, atunci tu mai joci cu ăsta? Bine, mă, înţeleg să apere portarul, să dai în bară, dar singur cu poarta n-am văzut în viaţa mea. O să mai iau 4-5 jucători în iarnă ca să ne batem şi noi la ceva".
Adrian Porumboiu: "Ei stau şi le arde de greve, de mitinguri, iar când joacă dau pe lângă poarta goală. E sigur mâna lui Zotta, am şi dovezi. I-a trimis două cereri de prietenie simultan acestui ins, că fotbalist nu e, pe facebook. E inadmisibil. Cer suspendarea internetului în Liga I"
Adrian Mititelu: "Mircea Sandu şi Mitică Dragomir sunt mafia fotbalului românesc. În 2 săptămâni mi se validează golul, că ei au mutat poarta, lucru inadmisibil. Veţi vedea ce se va întâmpla"
Cristi Borcea: "Când ai o echipă care se bagă cu fundu-n poartă, nici măcar Săvulescu n-ar fi reuşit să marcheze. O să vin de la Miami şi am să pun ordine. E imposibil ca arbitrii să mişte porţile în timpul meciului. Va începe Jihadul"
George Copos: "Asta se întâmplă când joci în timp ce se scufundă planeta. Propun să jucăm cu porţile închise, ca să nu mai existe astfel de faze comice"
Marian Iancu: "Am făcut deja o plângere la TAS. Mai mult nu pot să comentez"
Arpad Paszkany: "Şi eu sunt de acord să aducem porţi străine, nu se mai poate să pierdem atâtea puncte".
----
Bonus: Dumitru Dragomir: "Domne, vă spun ceva, poart