V-aţi imaginat vreodată o bursă a locurilor de muncă în care nu ai acces decât dacă ai furat sau ai omorât pe cineva? Ei bine, a fost organizat un astfel de eveniment de curând la Iaşi. Cei aflaţi în libertate nu au ajuns aici din simplul motiv că pentru ei au fost organizate astfel de târguri cu alte ocazii, în alte locaţii. Şi oricum cu greu ar fi trecut de filtrele de la poarta închisorii.
Mulţi dintre locuitorii închisorii se plimbau pe terenul de sport. Când vedeau aparatul de fotografiat îşi încordau provocator muşchii. Adresau rugăminţi disperate: să le imortalizez figurile împietrite. Alţii, veseli, rânjeau cu gura până la urechi. “Fă-mi şi mie o poză. Să nu uiţi să mi-o dai peste 10 ani!”, a glumit un puşcăriaş fluturând braţul printre gratiile oţelite. Sârma ghimpată de deasupra căpătase un luciu strălucitor: e răcoare afară în luna noiembrie, dar e mai bine decât în celulă! Am trecut proba detectorului de metale şi am ajuns în sala de club, unde pe scăunele, cuminciori ca nişte mieluşei, stăteau o mână de deţinuţi. Reprezentanţii firmelor, plini de oferte iluzorii, s-au cam lăsat aşteptaţi, au întârziat câteva minute. Dacă am vrea să fim răutăcioşi, am putea spune că prin acest eveniment, organizatorii, adică Penitenciarul Iaşi, a mai bifat în propria activitate o notă din calendar. Însă nu a fost chiar aşa.
Direcţia închisorii a întins practic o mână de ajutor celor care peste puţin timp ar putea fi eliberaţi şi vor ajunge în situaţia de a se întreţine singuri. Este vorba de 20 de deţinuţi condamnaţi pentru diferite infracţiuni şi care ar putea ieşi din închisoare în foarte scurt timp. În realitate, însă, fiecare dintre ei, în funcţie de comportamentul pe care l-a avut pe timpul detenţiei, trebuie să aştepte o decizie a instanţei prin care se dă undă verde ieşirii efective din închisoare. Aşa încât deţinuţii au folosit prilejul oferit de b