Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Transilvania şi-a întărit controlul asupra SIF Moldova

Publicat in Ziarul Financiar, luni 8 aprilie 2013 · ·

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, a treia bancă locală, cu active de 6,72 mld. euro şi o capitalizare de 620 mil. euro, a fost ales în consiliul de administraţie al SIF Moldova (SIF2), întărind astfel influenţa băncii asupra activelor de 1,17 mld. lei (265 mil. euro) ale SIF.

Pentru Banca Transilvania, apropierea de SIF Moldova înseamnă un plus de stabilitate, având în vedere că SIF-ul a susţinut dezvoltarea băncii. SIF Moldova deţine 5% din acţiunile Băncii Transilvania la care mai ţine şi depozite de aproape 14 mil. euro. În schimb, banca controlează oficial aproape 10% din SIF Moldova, conform CNVM.

În afară de Ciorcilă în CA au mai intrat Radu Hanga, şeful BT Asset Management, divizia de fonduri mutuale a băncii, şi omul de afaceri Octavian Radu, un apropiat al Băncii Transilvania.

Cei de la Banca Transilvania

şi-ar fi dorit măcar patru locuri în CA pentru a avea un control deplin, însă grupul lui Mihai Rotaru, unul dintre cei mai puternici investitori de pe bursă din noua generaţie, le-a stricat planurile, reuşind să obţină două locuri de membru pentru Andrei Hrebenciuc, fiul liderului PSD Viorel Hreben­ciuc, şi pentru Cătălin Iancu, şeful OTP Asset Management.

Costel Ceocea şi Liviu Doroş, care au condus SIF Mol­dova în ultimii patru ani, au primit de la acţionari noi mandate de preşedinte şi, respectiv, vicepreşedinte. Ceocea sus­ţi­ne că în ciuda legăturilor strânse cu Banca Transilvania, SIF Moldova va rămâne independentă. „Suntem acţionari la Banca Transilvania pentru că acţiunile sunt performante, nu am fi invesit în acţiunile băncii dacă acestea nu ar fi avut rezultate, şi cred că aceleaşi principii a urmărit şi Banca Transilvania când a investit în acţiunile SIF Moldova. Ne vom păstra în continuare independenţa.“

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Horia Ciorcilă, preşedint

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 8 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°