Editura Cartea Romaneasca – pe care, mai in gluma, mai in serios, o numesc uneori „Cartea Poliromaneasca“ – s-a relansat la jumatatea lui 2005 si printr-o colectie de eseu, acoperind astfel ca la carte principalele genuri literare (care nu trebuie, Doamne fereste, incurcate: cumparatorul – eventual – trebuie sa stie pe ce da banii, samponu-i sampon, piinea, piine!). A reusit s-o faca.
Din pacate, este vorba de trei reeditari ale unor carti mai vechi sau mai recente: Marele Alpha de Alexandru (nu cumva sa-i spuneti sau sa-i scrieti prenumele „Al.“, ca se supara!) George, Bunul-simt ca paradox de Alexandru Paleologu (carte aproape mitica pentru mai multe generatii de cititori) si De veghe in oglinda de Mircea Mihaies. Trei carti substantiale, originale, intemeietoare chiar in anumite privinte si pe anumite directii (desi eseul tocmai cap de serie nu trebuie sa fie, ci ruptura a oricarei inserieri posibile; dar tocmai asta-i problema ginditorului roman: nu merge nici pina la sistem, dar nu-si permite nici discontinuitatea totala, practicind temator o cale de mijloc care uneori poate fi aurita, chiar daca nu si din aur masiv), care au lansat sau au impus definitiv niste personalitati distincte ale prozei romanesti de idei actuale. Trei carti inimitabile, dar de urmat ca profunzime a cugetarii, libertate (controlata, de salon literar, fireste) a exprimarii si chiar ca exhaustivitate (apropriat literara) a investigarii obiectului de studiu.
Trei carti de urmat, spuneam, dar cu ce? Sa fi fost gindul noii Carti Romanesti doar unul de reafirmare sau, de fapt, el acopera o neputinta, mascind vidul de eseu actual din Romania, in ciuda oricarei posibile impresii de bogatie a pietei? Eseismul romanesc s-a lasat mult prea contaminat de spectaculozitatea facila, dar acrobatica, imediata, a jurnalismului, un jurnalism la rindul lui destul de prost si de re
