Zona euro se confruntă cu o criză sistemică şi este nevoie de un angajament mai puternic din partea tuturor statelor comunitare pentru a o rezolva, a declarat astăzi Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.
Uniunea monetară a a intrat în ceea ce ar putea fi o fază critică a crizei datoriilor de stat acum, când Franţa (a doua economie din UE ca mărime) a devenit ţinta neîncrederii investitorilor, iar costurile de împrumut ale statului au crescut dramatic.
"Ne confruntăm în acest moment cu o adevarată criza sistemică, care necesită un angajament mai puternic din partea tuturor şi ar putea fi nevoie de măsuri suplimentare, foarte importante", a spus Barroso în Parlamentul European.
Oficialul a adăugat că este nevoie de o integrare economică mai profundă între cele 17 state din zona euro, însă fără a dezavantaja celelalte zece membre ale ţări comunitare. „Nu vom putea întări euro prin fragmentarea Uniunii“, a explicat acesta. „Nu ar trebui să existe nicio diviziune între zona euro şi celelalte state comunitare“, a explicat acesta.
Noi măsuri pentru înăsprirea supravegherii bugetelor statelor din zona euro şi a obiectivelor economice ar putea intra în vigoare cel mai devreme luna viitoare, a mai spus Barroso.