Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinul a urcat la munte 25 de jucători

Publicat in Pro Sport, duminică 24 iunie 2012 ·

CS Turnu Severin a plecat în această după-amiază la Băile Herculane, în primul cantonament al verii. Lotul deplasat e format din 25 de jucători, însă doar 14 dintre ei au contribuit la promovarea în Liga I. Astfel, în stagiul montan au fost luaţi: Mihai Şteţca, Mihai Neagoe, Andrei Marinescu (Alro Slatina) - Alin Buleică (Petrolul Ploieşti), Marius Bălău, Bogdan Stoica (CS Mioveni), Florin Pătraşcu (Astra Ploieşti), Emil Ducu Ninu (Juventus Bucureşti), Alex Dandea, Alex Giurgiu - Alex Neacşa, Milan Mitic, Adrian Olah, Hugo Moutinho, Silviu Bălace, Alex Zaharia, Marius Ologu (Astra Ploieşti), Daniane Jawad (Mureşul Deva), Dan Gavrilescu (Olimpia Satu Mare) - Cosmin Vancea, Paul Abba, Alex Marin, Dragoş Dragalina (FC Olt), Karlo Primorac (NK Istra) şi Răzvan Neagu (Petrolul Ploieşti). Majoritatea nou-sosiţilor au avut apariţii sporadice la echipele pentru care au evoluat în returul sezonului recent încheiat, iar Marian Bondrea ar putea să mai renunţe la câţiva, după cantonamentul montan, mai ales că cei 11 fotbalişti aduşi în această săptămână n-au semnat contracte cu CS Turnu Severin.

Mirescu, ultimul disponibilizat

Din vechea gardă, Bondrea a renunţat în această vară la Eugen Rioşanu, Dan Ignat, Liviu Rusu, Ionuţ Mitroi şi Alex Mirescu. Nici fundaşul Bozidar Cosic n-a făcut deplasarea, dar din cauza unei accidentări. "Mirescu nu mai intră în vederile mele, iar clubul va decide dacă-l va împrumuta la altă echipă sau dacă va renunţa definitiv la el. L-am lăsat acasă şi pe Cosic, care are interdicţie la efort, după ce la RMN s-a descoperit că are leziune la ligamente. Să vedem cum va decurge recuperarea şi dacă-l putem lua în cel de-al doilea cantonament. Nu ştiu câţi dintre jucătorii noi vor rămâne, iar eu sper să mai aducem fotbalişti în perioada următoare", a spus Bondrea.

Lunea viitoarea, echipa severineană va pleca în cel de-al doilea stagiu, da

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 54 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 22 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°