O dată pe an, centrul Capitalei e ocupat de mii de oameni care nu vor să protesteze sau să se bată. Un story de succes despre optimism şi ambiţie, cu personaje frumoase, Maratonul Internaţional Bucureşti este ignorat de posturile TV
...Am făcut o greşeală. Mai sunt opt zile până la semimaraton şi astăzi, după 12 kilometri, mă doare din nou gamba piciorului drept. Am simţit zvâcnirea încă din timpul cursei, am ştiut de atunci că va fi o problemă... Aceeaşi greşeală, acelaşi picior, aceleaşi consecinţe. Nu am răbdare cu strechingul înainte de antrenament. Astă-primăvară, contractura m-a ţinut două săptămâni pe bară. Acum, nu mai sunt decât şapte zile până la semimaraton...
Mai sunt cinci zile. Piciorul mă doare. N-am mai alergat. Nu ştiu dacă voi reuşi să intru în cursă. Trebuie să-mi aduc aminte ce făceam atunci,
demult, când eram la atletism şi păţeam din astea. Săptămâna aceasta, până la semimaraton aş mai avea de bifat două antrenamente.
Mai sunt patru zile. Ştiu ce voi face. Nu mai alerg, eventual, decât şase kilometri, ceva uşor, cu o zi-două înaintea semimaratonului. Dacă mă ţine piciorul.
Ţara paralela care nu exista
Mai sunt trei zile. Acum, am impresia că n-aş putea să alerg. Trebuie să mă odihnesc şi să-mi schimb hrana. Renunţ la majoritatea alimentelor, rămân la cereale cu lapte, miere şi nucă, la apă plată şi fructe.
Vineri. După-amiază încerc marea cu degetul. Şase kilometri de alergare uşoară, piciorul mă doare, dar nu foarte tare. S-ar putea să pot termina cursa.
Sâmbătă. Merg în Piaţa Constituţiei, să-mi iau kitul de concurs. Vin cu maşina dinspre Stadionul Naţional, am făcut, practic, o parte din traseul de mâine: Patinoarul Flamaropol - Piaţa Muncii - Piaţa Alba Iulia - Unirii - Casa Poporului. Mi se pare îngrozitor de lung. Atletismul e, de fapt, şi o probă psihică: trebuie să te acomodezi
