Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conservatorii îi îndeamnă pe braşoveni să iasă la vot

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 8 iunie 2012 ·

Reprezentanţii PC Braşov fac un apel la toţi braşovenii care au acest drept prevăzut de Constituţia României să meargă duminică la vot şi să-şi exprime opţiunea, pentru ca scrutinul din acest an să fie unul corect şi astfel să se poată împiedica fraudarea. Conservatorii cred că este nevoie de o schimbare, fiindcă, în ultimii patru ani, braşovenii au avut parte doar de proiecte de faţadă şi îndeamnă electoratul să voteze candidaţii Uniunii Social Liberale, atât pentru Primăria şi Consiliul Local Braşov, cât şi pentru Consiliul Judeţean Braşov. „Este clar că această campanie electorală murdară se va termina la fel şi în ziua alegerilor. Noi avem informaţii clare că PDL va încerca să cumpere voturi în comunităţile de romi, dar sper că forţele de poliţie vor acţiona pentru a opri aceste ilegalităţi. Oricum, cei care vor primi mită electorală trebuie să se gândească foarte bine dacă ceea ce au primit le va ajunge pentru următorii patru ani. Trebuie să se gândească la viitorul lor şi implicit al Braşovului”, a precizat Ioan Diniţă (foto), preşedintele PC Braşov. Reprezentanţii PC Braşov fac un apel la toţi braşovenii care au acest drept prevăzut de Constituţia României să meargă duminică la vot şi să-şi exprime opţiunea, pentru ca scrutinul din acest an să fie unul corect şi astfel să se poată împiedica fraudarea. Conservatorii cred că este nevoie de o schimbare, fiindcă, în ultimii patru ani, braşovenii au avut parte doar de proiecte de faţadă şi îndeamnă electoratul să voteze candidaţii Uniunii Social Liberale, atât pentru Primăria şi Consiliul Local Braşov, cât şi pentru Consiliul Judeţean Braşov. „Este clar că această campanie electorală murdară se va termina la fel şi în ziua alegerilor. Noi avem informaţii clare că PDL va încerca să cumpere voturi în comunităţile de romi, dar sper că forţele de poliţie vor acţiona pentru a opri aceste ilegalităţi. Oricum, cei care vo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 48 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 32 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum 27 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 47 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°