Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Specialistii din PNL ignorati de Relu Fenechiu

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 22 mai 2005 ·

•In PNL Iasi sunt cel putin zece experti in evaluarea patrimoniului societatilor comerciale •Acest lucru a fost confirmat de Dumitru Oprea, rectorul Universitatii Alexandru Ioan Cuza •In schimb, Relu Fenechiu a pus in Consiliul de Administratie al SC Terom SA un pustan care nu are nici un fel de experienta in campul muncii

In organizatia judeteana a PNL se petrec lucruri absolut incredibile. Membri de valoare ai organizatiei nu sunt consultati atunci cand se iau decizii care pot avea consecinte pe termen lung asupra imaginii PNL Iasi. Astfel, numirea in Consiliul de Administratie al SC Terom SA a doi tineri, Mihai Gaspar si Oana Gavril, care nu au studiile si nici experienta necesara pentru a face fata problemelor pe care le impune gestionarea unei societati comerciale ce are datorii de 530 miliarde lei a fost facuta fara consultarea membrilor de valoarea ai PNL, specialisti cu doctorat in economie, care aveau un cuvant greu de spus in aceasta chestiune. "Avem la Universitatea Alexandru Ioan Cuza cel putin zece specialisti in evaluarea societatilor comerciale si doctori in economie care sunt si membri ai PNL Iasi si ar putea fi numiti in Consiliul de Administratie al SC Terom SA. Relu Fenechiu nu m-a intrebat nimic. In schimb, au fost numiti in Consiliul de Administratie doi pustani fara experienta", a declarat, ieri, Dumitru Oprea, rectorul Universitatii iesene.

Liberalism de cumetrie

Cei doi tineri numiti in Consiliul de Administratie al SC Terom SA nu au mai mult de 25 de ani fiecare, iar studiile absolvite nu au nici o legatura cu activitatea manageriala. Gaspar a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Petre Andrei, iar Oana Gavril este absolventa a Facultatii de Jurnalism de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. Cei doi amatori in problemele unei societati comerciale mari, cum este SC Terom SA, vor lua decizii

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 24 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Israelul nu este implicat în moartea lui Raisi, afirmă un oficial israelian: „Nu am fost noi”

G4Media acum 26 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi și a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat un oficial pentru agenția de presă Reuters, citată de Sky News. „Nu am fost noi”, a declara

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 4 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum 2 ore
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°