O echipă a Ministerului Educaţiei Naţionale va verifica evenimentele petrecute la Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna, unde o tânără a fost ameninţată cu moartea pe Facebook după ce a venit la şcoală cu o bandană cu tricolorul de Ziua Maghiarilor de Pretudindeni.
"Ministerul Educaţiei Naţonale va da publicităţii rezultatele acestei verificări, după ce vor fi parcurse toate procedurile legale", se arată într-un comunicat al instituţiei, care a demarat o anchetă în acest sens.
Ministerul Educaţiei mai precizează în comunicat că "învăţământul românesc se bazează pe promovarea toleranţei şi a convieţuirii interetnice, pe acceptarea diferenţelor, indiferent de natura acestora, valori universale, care constituie piloni ai demnităţii umane".
Poliţia Covasna a anunţat miercuri seară că a deschis dosar penal cu autor necunoscut în cazul elevei Sabina Elena din oraşul Covasna, care a fost ameninţată pe Facebook de colegii maghiari, după ce a purtat o bentiţă cu tricolorul românesc la şcoală, în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Consiliul Naţional al Elevilor susţine că este un caz de discriminare şi va sesiza Ministerul Educaţiei şi CNCD.
”Discriminare şi încălcarea Constituţiei”
”Consiliul Naţional al Elevilor condamnă acţiunile de discriminare desfăşurate de elevii şi de cadrele didactice aparţinând minorităţilor naţionale faţă de eleva româncă Sabina Elena din judeţul Covasna, acţiuni care contravin Constituţiei României şi drepturilor fundamentale ale omului", se arată într-un comunicat al Consiliului Elevilor.
”Este inadmisibil ca într-un liceu din România o elevă de clasa a IX-a să fie mustrată, jignită, pusă la colţ şi ameninţată de către colegii ei care aparţin unei minorităţi naţionale, profesorul diriginte şi chiar conducerea şcolii pentru faptul că a «îndrăznit» să poarte o banderolă cu tricolorul