Din spatele gardului înalt de peste doi metri se aude uruitul infernal al buldozerelor şi al macaralelor ce dărâmă, marţi după-amiază, bucată cu bucată, ce a mai rămas din Hala Matache Măcelaru. Pe lângă gard îndură frigul şi zăpada mai mulţi oameni curioşi să vadă ce se se întâmplă, iar printre ei patrulează câţiva poliţişti şi jandarmi.

Mormane de moloz amestecate cu gunoaie parcă de o veşnicie acolo. Asta a rămas, marţi, din Hala Matache. Muncitorii demolează ultimele rămăşiţe ale monumentului care a stat până acum în calea unuia dintre cele mai mari bulevarde ale Capitalei: Bulevardul Uranus. Peste câţiva ani, pe aici vor trece 3.000 de maşini pe oră.

Primăria a început demolarea Halei Matache, luni noapte, stârnind revolta reprezentanţilor Organizaţiilor neguvernamentale care militează pentru salvarea clădirii monument istoric. Conform studiilor efectuate de arhitecţi independenţi, demolarea aduce însă costuri mult mai mari în proiectul Uranus decât dacă ar fi rămas în poziţia ei istorică.

Oamenii care locuiesc în zonă sunt, însă, de altă părere. Ei au alte probleme decât cele prezentate de Primărie, alte aşteptări şi multe, foarte multe nemulţumiri, pe care însă nu le ascultă nimeni. Ei sunt cei care pleacă în fiecare dimineaţă prin noroaie, cei care adorm cu zgomot de bormaşină şi picamăr şi cei care trăiesc prin gunoaie. Dar speră la mai bine. Micile măcelării din zonă au dat faliment. Cei care au rămas, se gândesc şi ei să plece.

„Şi ce mai rămâne, dom’ne, din farmecul Bucureştilor“

Nea Ion se declară „trecut prin viaţă, om cu carte şi fost arhitect în perioada aia mai grea”. L-am găsit indignat şi dornic de a sta la poveşti: „Slavă Domnului! În sfârşit, au hotărât să cureţe zona aia plină de ţigănie şi mizerie! De unde atâta monument istoric? Voi aţi fost să vedeţi cum era? Pentru cine monument ist