Mesajul a fost trimis. Multumesc!

METEO Săptămână cu temperaturi mai ridicate decât cele normale. Pe 10 octombrie va ploua în toată ţara

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Până la sfârşitul acestei săptămâni valorile termice sunt în creştere în toată ţara, în unele regiuni temperaturile fiind chiar mai ridicate cu două-trei grade pentru această perioadă. Pentru ziua de 10 octombrie, meteorologii au anunţat ploi, după care se va produce o răcire treptată a vremii.

BANAT

Până pe 12 octombrie regimul termic din timpul zilei se va menţine relativ constant în jurul a 19-20 de grade Celsius, în timp ce temperaturile nocturne vor fi în creştere treptată de la 4 grade la începutul intervalului până la 11 grade, în medie, în jurul datei de 11 octombrie, când şi maximele diurne vor marca o creştere de două-trei grade. Astfel, vremea va fi ma caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă.

Începând cu 13 octombrie temperaturile vor scădea uşor şi treptat, spre valori medii de 14 grade ziua şi 5 grade noaptea, fiind totuşi apropiate de cele normale.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datei de 10 octombrie şi, din nou, după 14-15 octombrie.

CRIŞANA

În primele zile ale intervalului vremea se va încălzi, astfel că pe 11 - 12 octombrie va deveni relativ caldă pentru această perioadă a anului, cu medii ale maximelor diurne în jurul a 22 de grade şi ale minimelor nocturne de aproximativ 10 grade.

Ulterior, un proces de răcire treptată va readuce regimul termic la valori apropiate de cele normale climatologic, de 14 grade ziua şi 4-5 grade noaptea, până spre ultimele zile ale intervalului de prognoză.

După 15 octombrie va creşte probabilitatea de ploi, dar, pe arii restrânse, acestea se vor semnala şi în jurul datei de 10 octombrie.

TRANSILVANIA

Până pe 12 octombrie vremea va fi caracterizat de un proces de încălzire treptată, iar valorile termice vor ajunge până la maxim

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 24 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°