Alexander Churilin, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, a spus joi că Moscova aduce un "omagiu frăţiei de arme" cu România de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, însă, cu toate acestea, niciun oficial român nu a fost invitat la parada de 9 mai de la Moscova, potrivit NewsIn.
"În etapa finală a războiului împotriva fascismului au luptat trupele poloneze, române, iugoslave şi bulgare. Omagiu frăţiei de arme", a declarat ambasadorul Churilin, într-un mesaj transmis cu prilejul celebrării a 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
El a menţionat că "în august 1944, tânărul rege Mihai a făcut un act decisiv de curaj pentru schimbarea politicii României prin întreruperea relaţiilor cu Germania nazistă şi trecerea de partea Aliaţilor într-un moment în care nu era clară înfrângerea Germaniei".
În Rusia însă, a subliniat ambasadorul rus, "Victoria este considerată a tuturora, nu o delimităm de a noastră şi a altora. În constelaţia eroilor noştri există numele ale reprezentanţilor tuturor popoarelor din URSS. Noi nu vom uita niciodată aportul aliaţilor, al antifasciştilor germani şi italieni".
Mesajul ambasadorului Rusiei la Bucureşti intervine în condiţiile în care nici una dintre instituţiile reprezentative ale statului român nu a primit o invitaţie oficială pentru a participa la parada militară de la Moscova, organizată la 9 mai, de Ziua Victoriei.
Ministerul Apărării Naţionale a declarat săptămâna trecută că nu a primit vreo invitaţie de a participa la parada militară de 9 mai de la Moscova. De asemenea, nici la Preşedinţie nu s-a primit nicio invitaţie în acest sens. Nu au fost adresate invitaţii nici pe linie parlamentară, a confirmat pentru NewsIn conducerea celor două camere ale Parlamentului. Ministerul de Externe nu are, de asemenea, cunoştinţă de existenţa vreunei invitaţii oficiale.
Contactată de News