Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maraton de lansări cu Neagu Djuvara, Mircea Cărtărescu și Ion Cristoiu, astăzi, la Gaudeamus

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 noiembrie 2011 ·

Târgul de carte Gaudeamus continuă, în penultima zi, cu zeci de lansări şi dezbateri organizate de editurile participante. Cele mai multe evenimente sunt organizate de Humanitas, Polirom, Rao, dar şi de editura Adevărul.

Editura Humanitas începe, la 11.30, cu lansarea cărţii „Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej” de Cristian Vasile. Jumătate de oră mai târziu, Neagu Djuvara îşi aşteaptă cititorii cu volumele "Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă" şi "Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti".

Urmează, la 12.30, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930-1950”, de Lucian Boia, şi la 13.00 Mircea Cărtărescu se întâlneşte cu cititorii săi; apoi, la ora 16.00, sunt lansate romanele „Daniel Stein, traducător, de Ludmila Uliţkaia, şi „Un bărbat intră în cameră”, de Nicole Krauss.

888 de titluri Polirom

La ora 13.00, la editura Rao, va fi lansat volumul „Ciobit - interviuri cu Maia Morgenstern” de Oana Popescu.

La aceeaşi oră, la standul editurii Polirom vor fi prezentate cărţile „De la Junimea la Noica”, de Marta Petreu, şi „Cioran naiv şi sentimental”, de Ion Vartic. Aceeaşi editură organizează, la ora 15.00, la sala Cupola, evenimentul „Colecţia Biblioteca Polirom, 888 de titluri”, urmat de lansarea ultimului roman al lui Lucian Dan Teodorovici, „Matei Brunul”, la ora 16.30.

Între timp, la ora 14.30, la standul editurii Curtea Veche va fi lansat „Epoca de Aur a incertitudinii”, de Adrian Cioroianu.

Ion Cristoiu, la Editura Adevărul

La standul Adevărul vor fi lansate astăzi mai multe volume. Maratonul lansărilor va începe la ora 13.30 cu „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea”, de Ion Cristoiu. Jurnalistul îl va avea invitat pe Dan Andronic. Maratonul va continua, la ora 14.00, cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°