Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion la preţuri atractive şi cu vedere la Marea Neagră

Publicat in Adevarul, miercuri 4 noiembrie 2009 · ·

Hotelierii şi proprietarii de pensiuni din Constanţa speră să recupereze pierderile din vară cu oferte speciale la sfârşit de an. Un sejur pe litoralul românesc de Crăciun sau de Revelion porneşte de la 700 de lei. Cei care îşi fac rezervări din timp primesc 10% reducere. Mai citiţi şi: Braşov: Sărbători de iarnă cu buget de criză La Hotelul Royal, de trei stele, din Costineşti turiştii vor fi aşteptaţi de Moş Crăciun. „Oaspeţii vor fi întâmpinaţi de Moşi Crăciun şi de spiriduşi, vor împodobi bradul în faţa hotelului, care este situat chiar pe malul mării. Noi vrem că creăm atmosfera caldă de Sărbători“, spune Florentina Tatarciuc, reprezentant al hotelului. Dacă va ninge, turiştii vor fi plimbaţi cu sania.

Pentru un sejur de patru zile, cu pensiune completă, inclusiv masa tradiţională de Crăciun, preţul este de 699 de lei de persoană. Copiii care au mai puţin de 12 ani beneficiază de gratuitate, iar cei între 12 şi 16 ani plătesc jumătate din preţ. Turiştii care fac rezervare până la data de 1 decembrie au reducere de 10%.

Şi complexul Mediterraneo din Neptun, de patru stele, are surprize pentru turişti. Oferta „Plăteşti patru zile, stai cinci“  include cazare şi mic dejun pentru fiecare zi de şedere. Preţul este de 645 de lei de persoană. „Opţional, le oferim turiştilor o plimbare cu căruţa în pădurea de la Negru Vodă, pentru a vedea vânatul, sau un grătar, în curtea complexului“, spune Mirela Oprea, recepţioner la Mediterraneo. Plimbarea cu căruţa costă 89 de lei, iar participarea la barbecue party costă 125 de lei.

La Hotelul Vega, de cinci stele, trei nopţi de cazare cu masa festivă de Revelion inclusă costă 1.455 de lei. Muzica va fi asigurată de Vega Band, iar în a doua zi a noului an turiştii vor avea parte de o petrecere în stil grecesc.

Cazare în Vamă de la 80 de lei

La Hotel Iaki din M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum o ora
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°