Să afirmi că România este o ţară săracă este un neadevăr. Pentru că România noastră are un potenţial economic şi uman cum puţine alte state au, fie că sunt din Europa sau de pe alte continente.
Dar să afirmi, cât mai răspicat, că România este o ţară sărăcită spui un adevăr teribil de dureros. Mai dureros decât o rană fizică.
Nu cred că este român care să nu-şi pună una, două sau mai multe întrebări încercând să afle răspunsuri în privinţa cauzelor rămânerii în urmă a României din punct de vedere economico-social, dar şi în alte domenii. Desigur, cei ce trebuie să găsească răspunsuri – şi soluţii pentru reducerea decalajelor faţă de statele dezvoltate – sunt puterile responsabile în stat: legislativă, executivă, judecătorească.
Avem noi, astăzi, astfel de instituţii fundamentale capabile să se pună în serviciul public cu toată determinarea şi cu tot potenţialul lor? La foamea de putere şi avere care se manifestă vârfurile celor trei puteri – mă îndoiesc. Astfel de bărbaţi de stat, de vizionari au fost puţini în istoria noastră. Mă gândesc la generaţia paşoptiştilor, aceeaşi care a înfăptuit Mica Unire, la cea care a izbândit Independenţa ţării, apoi Marea Unire.
Ne-ar fi de mare folos, astăzi, un prim-ministru de calibrul lui Kogălniceanu, lui Ionel I.C. Brătianu, sau un ministru de talia lui Spiru Haret la Educaţie. Ei au construit! Au privit înainte! Au continuat ceea ce au început înaintaşii lor.
La întrebările pe care mi le puneam cu privire la continua adâncire a decalajelor care despart România de ţările dezvoltate găsim şi răspunsuri. Una dintre cauzele identificate de mine este Eternul început la români. Lucrurile stau aşa: cum vine la putere un nou partid, o noua coaliţie de partide care-şi instalează guvernul lor, iau lucrurile de la început. Cred că lumea începe cu ei/ele. Demolează ceea ce au făcut predecesorii, irosesc timp,
