Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culisele vânătorii de la Balc

Publicat in Romania Libera, vineri 21 ianuarie 2011 · ·

De ce se adună unii dintre cei mai influenţi oameni ai Europei pe domeniul de la Balc al lui Ion Ţiriac pentru a împuşca mistreţi? În timp ce unii susţin că punctul forte îl reprezintă calitatea vânatului, alţii vorbesc despre atracţia irezistibilă a unuia dintre cele mai importante domenii de vânătoare ale lui Ceauşescu.

O nouă partidă de vânătoare pe domeniul lui Ion Ţiriac de la Balc se va desfăşura în acest weekend. Şi de această dată sunt aşteptaţi invitaţi de seamă, având în vedere experienţa anilor trecuţi, când au participat inclusiv vânători din familiile Rauch, care deţine un imperiu în domeniul alimentar, ori Porsche, celebră în industria auto şi nu numai. An de an, presa relatează despre ceea ce se întâmplă pe domeniul din Balc, acolo unde zeci de mistreţi, închişi într-un ţarc uriaş, sunt împuşcaţi. Vânătorii bihoreni şi clujeni cred că evenimentul organizat de Ion Ţiriac atrage atâtea celebrităţi din trei motive. Primul este acela că vânătorii au ocazia să împuşte exemplare uriaşe, care pot depăşi 240 de kilograme. Este vorba de porci mistreţi crescuţi într-un soi de semicaptivitate, pe domeniul îngrădit cu gard electrificat, şi care sunt îngrăşaţi special pentru această partidă de vânătoare. Practic, este vorba de nişte trofee care nu prea pot fi dobândite în altă parte. Al doilea motiv este legat de faptul că domeniul a fost folosit de Nicolae Ceauşescu, lucru care asigură o atracţie rezistibilă pentru mulţi dintre miliardarii occidentali. Iar un al treilea motiv, care are mai degrabă o aură de legendă, ar fi acela că ritualul uciderii porcilor, eviscerarea lor şi modul în care sunt organizate petrecerile de după vânătoare amintesc de presupuse ritualuri masonice.

300 de porci ucişi pe an

Pentru mulţi dintre membrii asociaţiilor de vânători însă, ceea ce se întâmplă în Balc „nu este vânătoare, ci măcel", după cum spune Nicolae Stan

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°