Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru ani de închisoare, după ce a furat identitatea fostei iubite a concubinului ei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 6 noiembrie 2012 ·

O tânără din municipiul Suceava a fost condamnată zilele trecute la patru ani de închisoare cu executare, după ce a fost trimisă în judecată pentru că ar fi făcut credite cu buletinul fostei iubite a concubinului ei.

Sentinţa a fost dată de Judecătoria Suceava săptămâna trecută, faptele fiind comise în 2006, pe când inculpata, Andreea Ţigănescu, avea doar 19 ani.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, tânăra a găsit în apartamentul concubinului ei din acea vreme actul de identitate al fostei iubite a acestuia.

Pe baza acelui document, tânăra a falsificat mai multe documente şi a reuşit să ia trei credite în valoare totală de aproape 20.500 de lei.

Dându-şi identitatea fostei iubite a concubinului ei şi folosindu-se de actul de identitate al acesteia, falsificând mai multe semnături, Andreea Ţigănescu, se arată în rechizitoriu, şi-a cumpărat electrocasnice şi electronice şi a făcut un credit de nevoi personale, fără să returneze un singur leu.

Tânăra a solicitat şi instalarea unui post telefonic în apartamentul în care stătea cu chirie, post telefonic instalat pe numele unei firme, tot pe baza unor documente falsificate. Numărul de telefon era trecut în contractele de credit şi avea drept scop inducerea în eroare a reprezentanţilor societăţilor creditoare atunci când verificau, prin telefon, corectitudinea actelor depuse la dosarul de credit.

La „shopping”

Potrivit actului de sesizare a instanţei de judecată, în iulie 2007, Andreea Ţigănescu, sub identitatea fostei iubite a concubinului ei din acea vreme, a obţinut două credite, unul de 5.679,50 lei de la magazinul Saturn, celălalt de 7.407 lei de la magazinul Dedeman.

De la Saturn, tânăra, pe atunci în vârstă de 19 ani, şi-a achiziţionat un telefon mobil marca Nokia, un telefon mobil marca Samsung, un aparat de aer condiţionat marca Panasonic, un televizor

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul cu Rusia să intre într-o fază critică în următoarele două luni: "Apărarea Kievului rămâne una dintre principalele noastre preocupări, indiferent cât de greu este în est"

News.ro acum 19 minute
Comandantul forţelor terestre ucrainene a declarat, într-un interviu publicat vineri de The Economist, că se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei, care durează de 26 de luni, să intre într-o fază critică în următoarele două luni, pe măsură ce Mosco

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 19 minute
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

News.ro acum 9 ore
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europe

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 3 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

SUA consideră că Israelul ar fi încălcat dreptul umanitar în Fâşia Gaza folosind arme americane, dar nu suspendă livrarea acestora

Mediafax acum o ora
Este posibil ca Israelul să fi folosit arme fabricate în SUA în moduri care încalcă dreptul internaţional umanitar, potrivit unui raport al Departamentului de Stat. Raportul declasificat al Departamentului de Stat nu acuză în mod oficial armata isra

Ministrul Justiției, primele reacții după investigația care a inflamat spațiul public despre primarul din Sinaia: „E foarte posibil să se sesizeze DNA“

Adevarul acum 29 minute
 Alina Gorghiu este de părere că lupta anticorupţie în România funcționează și că este „este „foarte posibil” ca DNA să se sesizeze în legătură cu investigaţia Recorder privind afacerile primarului PNL din Sinaia, Vlad Oprea.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

16°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°