Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulian Urban se bucură că "bolşevicul Iliescu" s-a luat de haitele de procurori

Publicat in Romania Libera, vineri 17 august 2012 ·

Senatorul independent Iulian Urban scrie pe blogul personal că se bucură că Ion Iliescu a acuzat "haitele de procurori" că au intrat peste oameni în case în cadrul complexelor anchete care se fac privind fraudele de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie.

Citeşte şi ILIESCU: HAITE de PROCURORI dau NĂVALA peste oameni în case. Misiune de EŞENŢĂ FASCISTĂ. ÎN CE LUME TRĂIM?

"Vă explic imediat de ce mă bucur că bolşevicul asta bătrân Ilici s-a luat de 'haitele' de procurori care tulbură somnul mafioţilor penali din USL care au furat cu camionul la referendum.

Mă bucur pentru că, de 21 de ani aceste 'haite' de procurori în loc să finalizeze dosarul Măcelului Mineriadelor şi să îl trimită la puşcarie pe acest criminal care a instigat la uciderea tinerilor din Piaţă Universităţii, l-au păsuit, l-au acoperit, s-au gândit că mai bine se dau ascunşi sub pulpana călduţă a politicienilor, neînţelegând că dacă de atunci din ziua de 23 decembrie 1989 legea s-ar fi aplicat fără milă, fără negocieri şi fără compromisuri în ţara asta, atunci noua generaţie ar fi avut o şansa să nu mai audă un comunist crescut la Moscova cum îşi permite să atace pilonul democraţiei unei ţări, Justiţia!", scrie Iulian Urban.

Senatorul independent şi-a exprimat speranţa că procurorii vor înţelege că locul "mafioţilor" este la puşcărie: "Măcar acum să înţeleagă procurorii că locul mafioţilor este la puşcarie nu în cameră de negociere, altfel odată şi odată aceste delăsari se întorc împotrivă ta şi te lovesc straşnic când te aştepţi mai puţin".

Reacţia lui Iulian Urban vine după ce fostul preşedinte Ion Iliescu a criticat dur că haitele de procurori intră peste oameni în case într-o misiune fascistă.

Senatorul independent Iulian Urban scrie pe blogul personal că se bucură că Ion Iliescu a acuzat "haitele de procurori" că au intrat pes

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 27 minute
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 34 minute
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 2 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 2 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Zelenski: Absenţa lui Biden de la discuţiile de pace din Elveţia ar fi "aplaudată" de Putin

News.ro acum 58 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că, dacă preşedintele american Joe Biden va lipsi de la summitul pentru pace organizat de Kiev în Elveţia luna viitoare, preşedintele rus Vladimir Putin ar aplauda absenţa sa, relatează Reut

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 5 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Cristi Dulca și Bogdan Ungureanu, invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 28 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 2 ore
Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” cu Cristi Dulca și Bogdan Ungureanu. Campion în 1999, Dulca vorbește despre parcursul giuleștenilor din această primavară, ne explică de ce a sperat până în ultima secundă că îl va vedea pe Mircea Lucescu din nou pe banc

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 2 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°