Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Începătoarea" Tomoioagă votează la trei mâini, ca veteranii

Publicat in Adevarul, vineri 20 octombrie 2006 · ·

Înlocuitoarea lui George Maior nu are decât o săptămână de Senat Lipsa cvorumului a făcut ca aceasta să se suspende mai repede cu o oră.

La Senat, năravurile rele se învaţă foarte repede. Cel puţin aşa a arătat proaspăta senatoare social-democrată Lucia Liliana Tomoioagă, venită în locul lui George Maior. Speriată că proiectul de lege privind intervenţiile active în atmosferă, adică măsurile antigrindină, ar putea să nu treacă de plenul Senatului, Lucia Liliana Tomoioagă s-a gândit să dea "trei mâini" de ajutor. Pentru că doi colegi erau plecaţi, dar cartelele au rămas în aparate, senatoarea Tomoioagă a votat şi în locul acestora, contribuind astfel la trecerea unei legi organice. Chiar şi după ce a votat la mai multe mâini, senatoarea social-democrată nu a conştientizat că a făcut ceva ce nu trebuia făcut. "Nimeni nu m-a sfătuit să votez. Efectiv, m-am înţeles cu colegii pentru că eu lucrez în viticultură şi sunt pierderi mari din cauza grindinei. E foarte important ce s-a votat şi tocmai pentru asta am cerut acordul colegilor", susţine senatoarea, lucru însă infirmat de cei doi. Mai mult chiar, aceasta susţine că are şi acordul scris al celor doi. Împăciuitor, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, cere clemenţă pentru gestul acesteia. "Eu cred că ar trebui să-i dăm circumstanţe atenuante, pentru că a venit doar de o săptămână şi nu ştie regulamentul. Va trebui să o instruim". Preşedintele Senatului spune însă că va purta o discuţie cu aceasta. "E interzis ca un senator să voteze pentru altul". Văcăroiu nu exclude însă varianta ca Tomoioagă să fi fost "victima" unei glume mai puţin reuşite. "S-ar putea ca vreun coleg să fi făcut o glumă cu ea şi s-o fi pus să facă asta... luaţi-o cu rezervă, o s-o instruim şi o s-o punem la punct", a găsit Văcăroiu rezolvarea.

Boul şi cucuveaua, prezenţi în Senat

Tabloul zilei de ieri a fost completat de o apar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 29 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 34 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 52 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°