În urmă cu peste un deceniu, într-o importantă revistă literară românească a apărut un articol intitulat "Moartea textualismului". Autorul demonstra, cu argumente irefutabile, că numitul curent şi-a dat obştescul sfârşit, epuizându-şi complet resursele.
Zece ani şi-un pic mai târziu, textualismul se simte bine. Sigur, nu mai are aria de desfăşurare din vremea regretatului Mircea Nedelciu, dar asta este şi din cauza faptului că prozele experimentale (în general, nu numai textualiste) se pierd într-un volum incomparabil mai mare de cărţi din toate genurile posibile.
Dacă textualismul n-a murit la termenul stabilit, în schimb moare cultura. Cel puţin aşa susţine un cor de bocitoare. Motivele se ştiu: românii nu mai citesc, nu mai sunt interesaţi de cultură, sunt şi prea săraci pentru a-şi permite luxul ăsta, statul nu ajută cultura, autorităţile locale - prea puţin, iar oamenii de afaceri n-au chef să arunce bani pe aşa ceva.
Corect. Numai că, până să moară de tot, cultura se mai zbate puţin. Agonia asta înseamnă, de pildă, peste 220 de filme din 45 de ţări la TIFF, proiecţii, piese de teatru, expoziţii, concerte, lansări de carte şi DVD în peste 30 de locuri din oraşul şi din afara lui, 1.228 de invitaţi şi jurnalişti acreditaţi, din ţară şi din străinătate, o echipă de organizare formată din 300 de profesionişti, başca 400 de voluntari, 60.248 de bilete vândute plus 4.882 de spectatori la Mănăştur Open Air, plus cei de la proiecţiile cu intrare liberă de la Galeria Muzeului de Artă şi TIFF Meeting Point, plus acreditările, ceea ce duce numărul total de intrări la vreo 70.000, punctele-cheie generând un trafic zilnic între 20.000 şi 25.000 de oameni. Pagina de internet a festivalului a avut peste o sută de mii de vizitatori unici provenind din 110 ţări, iar platforma video, abia lansată, peste zece mii. Tot zece mii au fost cei care au participat la