Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOI MORŢI ŞI UN RĂNIT. O tânără de 20 de ani din Constanţa a provocat un teribil accident de masină pentru că se pensa la volan

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Lucia Filote, o tânără de 20 de ani din judeţul Constanta, a murit pe loc într-un groaznic accident de maşină pe care l-a provocat din cauza faptului că se pensa la volan şi a pierdut controlul autovehiculului în care se afla împreună cu iubitul său de 26 de ani şi încă un prieten aflat pe bancheta din spate. Pasagerul din dreapta, Mihai Spirolari a murit şi el, pe loc, iar Ionel Trifu, de 25 de ani, a ajuns la spital cu răni uşoare, acesta din urmă povestindu-le poliţiştilor că şoferita se pensa în timp ce conducea.

Un accident rutier mortal s-a petrecut sâmbătă seară, în Constanţa, scrie realitatea.net. Lucia Filote, de 20 de ani, conducea un Wolkswagen Golf pe DN 22C, dinspre Poarta Albă către Castelu. La un moment dat, ajungând în dreptul localităţii Nisipari, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens unde s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, şoferiţa şi pasagerul din dreapta, Mihai Spirolari, în vârstă de 26 de ani, au murit pe loc. Ionel Trifu, de 25 de ani, a ajuns la spital cu răni uşoare.

Acesta a reuşit să iasă singur din maşină, acuzând faptul că în momentul producerii accidentului, şoferiţa se pensa în oglinda retrovizoare.

“A ieşit un băiat pe geam şi a zis: < de ce te-ai pensat Lucico? > ceva de genul. Am întrebat cine e şoferul şi a zis că fata”, a relatat un martor ocular, care a mai spus că maşina avea viteză mare.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi tineri au fost scoase dintre resturile maşinii de către pompierii militari după mai bine de jumătate de oră. Bărbatul care se afla pe bancheta din spate a supravieţuit, însă a fost rănit.

Lucia Filote, o tânără de 20 de ani din judeţul Constanta, a murit pe loc într-un groaznic accident de maşină pe care l-a provocat din cauza faptului că se pensa la volan şi a pierdut controlul autovehiculului în care se afla împreună cu

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 13 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 25 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°