adevarul.ro vă prezintă câteva crâmpeie din tumultuoasa viaţă a Mărucăi Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu. E vorba despre soţia compozitorului George Enescu, prinţesa căreia maestrul i-a dedicat monumentala operă „Oedip“, dar şi despre capriciile, depresiile şi idilele acesteia, nevroze ce aprindeau iubiri şi uri în mijlocul protipendadei interbelice de la începutul secolului XX.

În generoasa istorie personală a fermecătoarei Măruca Cantacuzino au lăsat urme adânci prinţul Mişu Cantacuzino, fiul „Nababului“ Cantacuzino (unul dintre cei mai bogaţi oameni din România), profesorul şi filosoful Nae Ionescu şi maestrul George Enescu. Toţi au înşelat-o şi pe toţi i-a înşelat. Măruca i-a iubit şi i-a hulit deopotrivă.

Măruca era una dintre cele mai frumoase şi mai curtate femei din boierimea antebelică. Venea din familie bună, din vechea nobilime a Moldovei: mama sa, Alice Jora, făcuse şcoala la Stuttgart, iar tatăl său, Dumitru Rosetti-Tescanu, avea studii la Laussane şi la Paris şi fusese jurist, deputat şi prefect. În 1896, când Măruca era aproape la majorat, Dumitru s-a sinucis.

La 19 ani, pentru tânăra aristocrată era deja vremea mărituşului: în 1898, se căsătoreşte cu Mihai Cantacuzino, fin tânăr cu studii la Paris, fiul lui Gheorghe Gr. Cantacuzino (fost primar al Capitalei, premier şi deputat, poreclit „Nababaul“, datorită vestitei averi).

Aceaastă căsătorie i-a oferit titlul de prinţesă la care nu va renunţa niciodată şi care-o va aduce în preajmea reginei Maria. Dar nu mergea ea la Cotroceni, cum ar fi fost normal, ci o primea pe regină la palatul din Calea Victoriei. Mai mult, rămânea aşezată, ori chiar culcată!, când regina intra în cameră. Dar monarhul îi trecea cu vederea lipsa de respect – era amuzată de aceste excentricităţi. „Era uneori ciudată şi avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărăşia ei te însufleţ