24 de ani. Nu-mi vine să cred că au trecut atâția ani de când poporul român a rupt zăgazurile și a strigat cu toată forța: ”Li-ber-ta-te!”. Poate și pentru că, an de an, am încă în minte, atât de vii, momentele trăite în acele zile. A fost și surpriză, a fost și bucurie, a fost și spaimă, a fost și dezamăgire…Am pășit în altă viață și pentru asta nici astăzi nu știu cui să mulțumesc! Știu, însă, că dorințele și speranțele mele și ale multora dintre noi privind viitorul ce ni s-a deschis atunci au rămas simple iluzii. Iar pentru asta știm cine-s vinovații.
Amintirile mele…
Pe 21 decembrie 1989 știam că, în Piața Palatului, Ceaușescu (abia sosit din Iran) convocase un miting de mare amploare. Îmi spusese un bun prieten, Gioni, când venise în acea diineață să îl lase la mine pe Matei, băiețelul lui. Eram ”mămica de serviciu” din acea săptămână, adică eram pe tura mea de concediu medical și stăteam cu copiii mei și ai prietenilor acasă. Noi, mămicile, ne luam prin rotație ”medical” ca să nu ne chinuim iarna copiii la creșă, cu răceli, injecții, febră.
”Hai, că azi scapi repede! Mitingul cred că se termină pe la 11.00 și din Piața Palatului până la noi, în Piața Victoriei, nu fac mai mult de 20 de minute pe jos”, m-a asigurat Gioni. Am mai vorbit puțin despre Timișoara, despre ce auzisem fiecare, peste noapte, la Europa liberă, dar și despre bizareria acelui miting, anunțat când bucureștenii erau revoltați, apoi Gioni a plecat. S-a întors în nici o oră. ”Mitingul nu se mai ține, deși piața era plină. Când să intrăm și noi, ISPE-ul, de pe străduța aia de pe lângă Scala, secretara de partid a vorbit ceva cu niște oameni de ordine, apoi s-a întors și ne-a zis să rupem rândurile, caă mitingul s-a contramandat. Noroc că eram înspre bulevardul Magheru, că altfel nu puteam scapa din mulțime”, mi-a spus Gioni. Copiii erau în toiul unui joc, așa că am p
