Scrisoarea de recomandare constituie aici o favoare personala si nu o componenta de functionare a societatii. Referinta, in Romania, nu poate fi decit pozitiva si ea trebuie data ca ajutor umanitar. In ultimii saisprezece ani, am imprumutat de la occidentali un obicei revolutionar. Acela de a scrie recomandari. Spun "revolutionar", intrucit scrisoarea de referinta - cum este ea, de pilda, numita in America - reprezinta, cu adevarat, un fenomen functional in sistemele sociale supraaglomerate de informatie, de tipul celor postindustriale. Atunci cind trebuie sa iei o decizie rapida si buna (ca angajator sau ca institutie de invatamint), in privinta unui solicitant, recomandarile unor persoane autorizate, care l-au cunoscut pe individul respectiv, devin veritabile instrumente de lucru. Desigur, referinta implica intotdeauna si o umbra de risc. Persoana recomandata isi va alege, invariabil, referenti subiectivi, evitind catastrofa unei caracterizari neelogioase. Lumea vestica si-a asumat insa, constient, asa-zisul pericol al "subiectivitatii", mizind pe cel putin doua elemente de rigoare, specifice culturii capitaliste. Primul vine din principialitate ca insusire dominanta a membrilor societatii. Oricit ni s-ar parea noua de straniu, cetatenii spatiului traditional liberal cred, unanim, in virtutile corectitudinii, acceptindu-le atit ca pe un exercitiu personal, cit si ca pe o conditie obligatorie a comportamentului celor din jur. Al doilea se leaga de nevoia credibilitatii intr-un univers competitiv. Se porneste acolo de la premisa naturala ca nimeni nu si-ar pune semnatura pe o recomandare (fie pozitiva, fie negativa) falsa, supunindu-se astfel, benevol, amenintarii cu discreditarea si pierderea onorabilitatii pe termen lung. Din pacate, noi nu gindim deocamdata asa. Scrisoarea de recomandare constituie aici o favoare personala si nu o componenta de functionare a socie