Semnele prabusirii imperiului rus si cele ale destramarii URSS-ului pot fi gasite tocmai in rindurile anodine pe care miinile ce au condus destinele sutelor de milioane de oameni le-au asternut in graba pe hirtie. Studiul istoriei ne ofera intotdeauna surprize neasteptate. Evenimente ce s-au derulat in epoci diferite si personalitati in aparenta antagonice "reinvie" cind nici nu te astepti in paginile ingalbenite ale unor documente lasate prada nemiloasei vremi, prinzind, sub lupa altui timp, o noua stralucire. Paienjenisul de clipe tesut cu migala deasupra lor si praful uitarii asezat de veacuri sau milenii le conserva si le aduc la acelasi numitor, deposedindu-le de surplusul de afectivitate si conferindu-le un aer de permanenta. Personajele, chiar si cele mai odioase, blamate de epoca, isi arata si o alta fata, "umana", sau altele, iubite de contemporani, se dovedesc a fi doar simple baloane de sapun, ce nu rezista presiunii timpului.
Cine s-ar fi asteptat, de pilda, ca intre ultimul tar al dinastiei Romanovilor, Nikolai al II-lea, si unul din ultimii secretari generali ai PCUS, Leonid Brejnev, oameni atit de diferiti (amintiti-va de figura blajina, usor pierduta a tarului si de cea taciturna, flasca, a lui Leonid Ilici), care au trait in epoci opuse una alteia, sa existe similitudini?! Si unul si celalalt au fost oameni care nu au incercat in nici un fel sa forteze destinul, si unul si celalalt au incercat (mai bine zis, s-au complacut) sa conserve sistemul pe care l-au mostenit prin voia sortii, lasind ca lucrurile sa evolueze intr-un ritm corelat cu pulsul propriei lor vieti. Primului, mediocritatea i-a fost fatala, cel de-al doilea, insa, a cules roadele domniei predecesorilor, acoperindu-si pieptul de medalii, a sfirsit pasnic, adulat de marea masa, care astepta totusi o schimbare.
Revelatoare in sensul gasirii unor puncte de convergenta a acestor
