Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii sunt aproape salvaţi de la retrogradare » Fotbalul premiază calitatea

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 9 mai 2011 ·

Pandurii au învins aseară şi sînt 99 la sută scăpaţi de la retrogradare. Meritele aparţin în exclusivitate lui Grigoraş, cel care a învăţat echipa să atace

Pandurii lui Grigoraş sînt la un pas de fericire! Prin victoria de aseară se pot considera aproape scăpaţi de la retrogradare. Un bilet pentru Liga 1 obţinut pe teren, nu ca în alte dăţi în afara gazonului. Jienii au arătat încă o dată că primăvara 2011 le prieşte din plin. Cum de bun augur a fost şi exilul la Severin. Iar numirea lui Petre Grigoraş ca şef al staff-ului tehnic a reprezentat factorul decisiv în metamorfoza dintr-o echipă plată într-una ce iubeşte fotbalul, o formaţie care impresionează.

Noua mîndrie a Olteniei a învins tocmai echipa fostului ei antrenor din toamnă. A atacat pentru cele 3 puncte, chestie învăţată exclusiv de la Grig. Pe lîngă reuşita lui Ionuţ Rada al Pandurilor, în urma unei faze fixe, cumulată cu faza creată de Vranjes şi execuţia simplă a lui Brata, gazdele au pus presiune pe buturile lui Popa. Nistor (14) a deschis balul ofensiv cu un şut puternic de la 30 de metri, scos in extremis. Apoi Vranjes (35) a trecut pe lîngă gol, şutul său plasat de la 20 de metri fiind deviat în corner. Stromajer (59) a tras tare de la 16 metri, dar Popa a respins, dovedind că a fost singurul jucător al Clujului captat la meci. Bonus: bara la Nistor (88), după o lovitură liberă interesantă.

"Şepcile roşii" au oferit prea puţin aseară. Prima ocazie mai deosebită a fost abia în minutul 54, cea a lui Delgado. A mai fost oportunitatea lui Dănuţ Munteanu (75), mingea trimisă de el mîngîind bara.

"Trebuie să rămînem concentraţi pînă la final. Este o victorie imensă, dar să nu considerăm că sezonul s-a încheiat. Felicitări pentru succes tuturor băieţilor de la Pandurii!"

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Inbox

- Ionu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 8 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 9 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 11 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Gabriela Firea comentează presupusa COMPETIȚIE cu Marcel Ciolacu pentru șefia PSD-ului: „Diferiți oameni ne-au intoxicat, căutând să ne învrăjbească”

Gandul acum 9 ore
Gabriela Firea, actualul candidat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre presupusele tensiuni dintre ea și Marcel Ciolacu, cu privire la supremația în interiorul partidului. Firea a declarat că micile neînțelegeri au fost cauzate de persoane

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°