Victor Ponta a salutat ieri pe pagina sa de facebook rezolvarea problemei finanţării campioanei la handbal feminin
Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, a intermediat colaborarea Oltchim - OMV Petrom
Oltchim va parafa săptămâna viitoare un contract de sponsorizare cu OMV Petrom, informaţia fiind confirmată oficial de ambele părţi. Un rol în această tranzacţie a avut şeful FRH, Cristian Gaţu, prin intermediul căruia cele două părţi s-au aşezat la masa discuţiilor. "Vom semna pe o sumă frumoasă, care va fi decisă în aceste zile. Banii de la Petrom vin într-un moment dificil, rezolvăm o parte din problemele curente, dar mai ales debutul în Liga Campionilor. Clubul, în calitate de beneficiar, va face în aşa fel încât sponsorul să fie mândru că a făcut această alegere. Numele Petrom va fi imprimat pe tricouri, de asemenea, vom personaliza sala la meciurile Oltchimului. Apoi, ne dorim ca la finalul sezonului, prin rezultatele obţinute, să-i determinăm să devină susţinători constanţi ai activităţii handbalistice din România", ne-a declarat Nicolae Luca, vicepreşedintele CS Oltchim. Ştirea publicată în exclusivitate de ProSport a ajuns şi la premierul Victor Ponta, care ieri, pe pagina sa de facebook, şi-a exprimat satisfacţia. "Pot afirma clar că echipa de handbal Oltchim nu va fi afectată de situaţia combinatului, iar România nu va risca excluderea din competiţiile europene intercluburi. Le mulţumesc în mod special celor din conducerea companiei pentru implicarea în această cauză şi pentru modul în care doresc să sprijine sportul vâlcean (...)", a notat Ponta. Aşteptăm încă ziua în care îi vom mulţumi noi că a achitat, aşa cum a promis, datoria faţă de olimpicii din 2008.
Campioana României a evitat la timp intrarea într-un blocaj financiar, care i-ar fi periclitat participarea în Liga Campionilor, după ce principalul sponsor, SC Oltchim,