Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu, primit cu huiduieli la Bookfest (video)

Publicat in Romania Libera, joi 10 iunie 2010 ·

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avut joi parte de un incident neplăcut, cu ocazia lansării cărţii sale la Bookfest, el fiind interpelat de câţiva tineri de la organizaţia "Noii Golani", care, din cauza scandalului pe care îl făceau, au fost îndepărtaţi de forţele de ordine, potrivit NewsIn.

Prezent la Bookefest, unde îşi lansa volumul "După 20 de ani - 1989 an de cotitură în istoria naţională şi în viaţa internaţională", Ion Iliescu a fost abordat de mai mulţi tineri, care l-au numit "criminal" şi care făceau gălăgie pentru a-i strica evenimentul. Unii dintre aceştia erau basarabeni şi aveau tricouri cu "Basarabia, pământ românesc". Tinerii aveau şi un afiş pe care scria "Ion Iliescu. Căutat pentru furtul Revoluţiei din 89, chemarea minerilor în iunie 90, instigare la violenţă împotriva studenţilor anticomunişti, ascunderea adevărului despre mineriade, manipularea opiniei publice. Ultima oară văzut la Institutul Revoluţiei, unde şi-a ascuns crimele". Afişul anunţa totodată că Noii Golani şi Asociaţia 21 Decembrie vor organiza duminică un marş începând cu ora 11, de la Intercontinental până la casa lui Ion Iliescu.

Unul dintre tineri, mai recalcitrant, încerca să se apropie de Iliescu. Acesta i-a spus liderului PSD că nu are de ce să scrie cărţi, deoarece locul lui e la închisoare. El a fost îndepărtat de sepepiştii liderului PSD, care l-au împins pe un scaun, dar întrucât respectivul nu se potolea şi vocifera nestingherit, angajaţii firmei care asigurau paza de la târgul de carte, RBG, l-au luat de braţe şi l-au evacuat. Protestatarul a încercat să revină în Romexpo, dar nu i s-a mai permis accesul. Ulterior au fost chemaţi şi jandarmii. Văzând deschisă uşa unei maşini a unui car de transmisiuni TV, tânărul recalcitrant a urcat refuzând să iasă. Jandarmii au reuşit însă să afle numele lui - George Simion.

La ora transmiterii acestei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°