Cluburile mari nu se refuza. Nationala, da.
E 2011, si asa gandeste orice fotbalist cu capul pe umeri. Sau cu suficient noroc incat sa se fi transferat deja in strainatate, cu un contract semnat direct in charter, intr-un bar de striptease, sau la un sprit in restaurantul unui hotel de lux. Comisionul impresarilor a fost platit in plic. Protocolul s-a "realizat" (sa nu zic "facut", ca ar fi prea explicit). Lumea s-a simtit bine. Mult succes in continuare. Cortina se trage. Ne vedem peste 4 ani, la renegociere, cand iar o sa ne certam precum chiorii pe comisionul dat fara acte,, si apoi o sa ne impacam din nou in fata unei sticle de vin, sau mai multe.
Ce raman in urma? Antrenorii de juniori platiti cu 8 milioane de lei (vechi, ce credeati?) pe luna. Terenul ala peticit unde si acum pustii isi rup genunchii. Echipamentele jerpelite. Alocatia de hrana care de-abia ajunge pentru napolitane. Ghetele prin care intra apa, atunci cand ploua. Cantonamentele in care piticii isi dau sufletul alergand, sperand la o viata mai buna si la un frigider mai plin pentru ei si familiile lor. Italia e departe. Anglia, si mai. Spania?... hm, nu e loc.
Ramane consolarea unui post de rezerva in Divizia C. De acolo, poate cineva il remarca si il duce undeva sa joace. Daca e bun, vine B-ul. Dupa care prima liga. De unde neaparat la Steaua sau Dinamo, daca vrei sa te vada "verii" si sa prinzi ceva afara. Dupa care, mai devreme sau mai tarziu, stai linistit, va veni si Marea Samsareala. Acum e momentul sa pupi toate icoanele si sa te rogi ca strainului ala fraier sa ii placa soiul de vin ales si protocolul, si sa dea plicul cu darul celui ce a vrut sa iti faca un bine.
N-ai ce sa faci? Asa merg lucrurile? Altfel nu se poate?
Ba se poate, domnule. Se poate, daca ti-ar pasa mai mult de Romania. Daca ai accepta convocarile, ai intra pe teren si ai da TOTUL pent
