În lipsa autorizaţiei de la Regionala CFR Iaşi, autorităţile din comuna Scânteia nu pot inaugura mâine monumentul de marmură realizat în memoria celor 14 persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul din data de 14 august, de la trecerea la nivel cu calea ferată. Mâine se împlinesc trei luni de la accident, iar consilierii locali aveau planificat în detaliu evenimentul la care urma să participe şi un sobor de preoţi care trebuia să ţină o slujbă de pomenire. „Rudele victimelor sunt dezamăgite, apucasem să îi anunţ pe toţi, ei s-au bucurat că am făcut acel monument iar acum conducerea CFR ne pune beţe în roate, deşi iniţial mi-au spus că or să-mi dea cât de repede avizul”, explică Fănică Săcăleanu (PSD), primarul comunei Scânteia.
Acuzaţii politice
Alesul local a dat de înţeles că apartenenţa sa politică ar fi provocat această întârziere. „Le-am făcut şi hârtie oficială dar cred că totul s-a blocat pentru că a ajuns pe masa şefului Regionalei, care este de la PDL şi care s-a uitat la culoarea mea politică (PSD – n.r.) şi a decis să mă amâne. Eu nu m-aş fi gândit niciun moment la asta, că ei ar face politică şi în astfel de situaţii unde nici nu s-ar pune problema de aşa ceva. Lumea vede la televizor candidaţii pentru preşedinţie, nu se uită la primari, nu ştiu de ce refuză să-mi dea avizul, dar cred că mă vor ţine aşa până după alegeri”, spune edilul.
„Lumea o să se uite poate ciudat la mine, toţi aveau pregătite crucile pe care voiau să le pună langă cea de-a treia linie de cale ferată, cum se merge dinspre Scânteia spre Iaşi, pe partea stângă, şi m-au ascultat să nu le pună, le-am transmis atunci că CFR-ul interzice acest lucru, după cum fusesem înştiinţat. Atunci nu mi s-a spus nimic cei de la CFR că nu aş putea plasa acel monument în apropierea locului unde a avut loc accidentul, faţă de 14 cruci puse acolo monumentul