Fac ce fac şi cad în plasele întinse de necurat. Vorbim de cei care slujesc domnului şi care au căzut în păcat. Doi preoţi de la Arhiepiscopia Tomisului au ajuns pe mâna justiţiei după ce au călcat cu stângul. Primul pe listă - preotul Gabriel Bucică, de 32 de ani, care slujea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. Acesta a fost trimis, în luna februarie, în judecată, la Vaslui, pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.
Ieri, un alt coleg de breaslă – preotul Eduard Florin Nedelcu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat următoarea situaţie de fapt „Inculpatul Nedelcu Eduard Florin, în calitate de preot paroh al Parohiei Baia I, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2006-2008, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând o tulburarea însemnată şi o pagubă în patrimoniul Parohiei Baia I. Acesta a procedat la înstrăinarea suprafeţei de 8.000,16 mp aparţinând unităţii bisericeşti şi a contractat un împrumut în sumă de 49.000 lei, fără aprobarea Consiliului Parohial şi al Arhiepiscopiei Tomisului. Nu a evidenţiat în actele contabile ale Parohiei Baia I suma de 800 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 8.000,16 lei înstrăinate. Prin defectuoasă administrare a obiectelor de cult primite în gestiune, a cauzat un prejudiciu de 7.703,5 lei. Nu a a achitat datoriile parohiei către ENEL, în cuantum de 8.034,64 lei, dar şi cu întârziere datoriile parohiei către AFP Baia, în cuantum de 46.191 lei, fapt ce a generat aplicarea unor penalităţi de întârziere în sumă de 16.712 lei. Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Judec