CFR SA va organiza la 10 noiembrie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a circa 1.600 de km de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă. Participanţii la licitaţie pot depune oferte pentru una sau mai multe din cele şapte grupe de secţii, se arată într-un comunicat al companiei de stat. Din sucursala Braşov este scos la licitaţie doar tronsonul Sebeş Alba - Petreştii de Pădure.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 10 noiembrie, ora 09:00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul BRM.
„CFR SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere - prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative”, se precizează într-un comunicat al companiei CFR SA.
Potrivit datelor CFR, la nivelul anului 2009, lungimea totală a liniilor de cale ferată ale infrastructurii feroviare era de 20.210 km, din care 17.691 km infrastructură feroviară publică şi 2.519 km infrastructură feroviară privată. CFR SA va organiza la 10 noiembrie, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a circa 1.600 de km de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă. Participanţii la licitaţie pot depune oferte pentru una sau mai multe din cele şapte grupe de secţii, se arată