Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Italiei în România a vizitat ieri Braşovul

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 25 mai 2006 ·

Ieri dimineaţă, ES Daniele Mancini, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, a venit la Braşov pentru câteva întâlniri cu autorităţile publice locale, privind în principal intensificarea legăturilor economice dintre Braşov şi diverse regiuni din Italia. Ambasadorul Italiei în România nu a venit singur la Braşov, ci însoţit de ataşatul economic şi comercial, Siro Peppoloni, şi de directorul Comprest Braşov, Giuliano Lombrici. Prima întâlnire a avut loc la sediul Consiliului Judeţean, cu preşedintele Aristotel Căncescu, unde au fost discutate aspecte privind colaborările economice care s-ar putea realiza în diferite localităţi din judeţ. Apoi, Ambasadorul Italiei, Daniele Mancini, aflat la prima vizită oficială în judeţul Braşov, s-a întâlnit cu prefectul Aurelian Danu, cu care a discutat modalitatea concretă prin care Instituţia Prefectului Judeţului Braşov şi prefectul, ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, poate sprijini investiţiile italiene. S-au creionat principalele domenii de colaborare, în sensul coroborării intenţiilor de investiţii cu direcţiile de dezvoltare ale judeţului. În urma discuţiilor, s-a concluzionat că partea italiană va depune toate diligenţele pentru atragerea de investitori italieni în domeniul exploataţiilor agricole, dezvoltării rurale şi a turismului. S-a stabilit ca în următoarele zile să existe o corespondenţă oficială între cele două instituţii pentru perfectarea mijloacelor concrete de sprijin şi pentru demararea unor proiecte comune. În cadrul discuţiilor, ES Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Daniele Mancini, a adresat prefectului Aurelian Danu invitaţia oficială de a participa la Bucureşti, în data de 2 iunie, la Sărbătorirea Zilei Naţionale a Italiei. Ultima întâlnire programată a fost cu primarul George Scripcaru, la sediul Primăriei Braşov. Subiectele privind turismul şi relaţiile comerciale bilaterale, mai ales înfiinţarea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii intră în Rafah

Mediafax acum 16 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 9 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°