DVD-ul „Triunghiul morţii“ va fi distribuit împreună cu „Adevărul“ şi „Adevărul literar şi artistic“ la preţul de 10,99 lei. Oferit în colecţia „Război şi dragoste – cele mai bune şase filme ale maestrului Sergiu Nicolaescu“, filmul reconstituie evenimentele dramatice de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti. Filmările la această peliculă au fost realizate în două etape. Început în decembrie 1994, a fost continuat în 1998, din motive financiare costurile lui au fost impresionante pentru o producţie românească: un milion de dolari.
Acţiunea se bazează pe situaţia României în Primul Război Mondial. În intenţia de a realiza o adevărată frescă istorică a momentului, regizorul, care este şi scenarist, urmăreşte realităţile de dinaintea implicării României în război, luptele armatei române, reconstituite în manieră grandioasă şi situaţia socială şi politică a vremii.
Două personaje, mareşalul Averescu şi Ecaterina Teodoroiu susţin dramatismul acţiunii, în interpretarea lui Sergiu Nicolaescu, respectiv Ilinca Goia. Disputa dintre oamenii politici şi militarii care luptă de partea aliaţilor, şi a celor care sunt convinşi de victoria armatei germane este urmărită de regizor, până la sfârşitul războiului. În film apar şi regii României la acea dată.
O scenă impresionantă este vizita Reginei Maria, numită în acel timp „mama răniţilor“, la spitalul în care este internată Ecaterina Teodoroiu. Dramele produse de situaţia dezastruoasă a ţării, faptele de arme, minate de rivalităţi dintre conducătorii armatei (generalul Prezan şi generalul Averescu) se împletesc într-o succesiune de planuri narative, care dau tensiune filmului.
În afara actorilor amintiţi, au mai făcut parte din distribuţie Silviu Stănculescu (care n-a mai apucat să vadă filmul terminat), Maia Morgenstern, Eusebiu Ştefănescu, Iurie Darie, George Alexandru, Geo Dobre,