Mobiler vechi, faianţă spartă sau mâncare preparată de câteva zile amestecată cu mâncare proaspătă, asta au găsit inspectorii de la Protecţia Consumatorului în staţiunile de pe litoral.
În Mamaia un hotel a fost închis temporar pentru că în camere erau prosoape uzate, mobilier vechi , iar faianţa din băi era spartă şi peticită. În Costineşti au fost retrase de la vânzare aproape 10 kilograme de hamburgeri păstraţi în condiţii improprii, iar în Mangalia şi Neptun s-au găsit carne, ciocolată şi produse de panificaţie expirate. Produse alimentare expirate s-au găsit şi la un restaurant din Venus, unde inspectorii au descoperit că ciorbele preparate de câteva zile se amestecau cu ciorbele proaspete.
Multe dintre aceste verificări s-au făcut în urma telefoanelor date de consumatori. Unul dintre aceştia a reclamat că pe planşeul piscinei de la hotelul în care este cazat sunt obiecte contondente, de pe urma cărora a necesitat îngrijiri medicale de urgenţă. La verificare, inspectorii au găsit ţevi de 25 centimetri lungime şi resturi ale unor scaune pentru copii. În luna iulie, 725 din cei 846 de operatori economici de pe litoral au fost găsiţi în neregulă. S-au dat 273 de avertismente şi 452 amenzi în valoare totală de 1.000.800 lei. (E.H.)
Mobiler vechi, faianţă spartă sau mâncare preparată de câteva zile amestecată cu mâncare proaspătă, asta au găsit inspectorii de la Protecţia Consumatorului în staţiunile de pe litoral.
În Mamaia un hotel a fost închis temporar pentru că în camere erau prosoape uzate, mobilier vechi , iar faianţa din băi era spartă şi peticită. În Costineşti au fost retrase de la vânzare aproape 10 kilograme de hamburgeri păstraţi în condiţii improprii, iar în Mangalia şi Neptun s-au găsit carne, ciocolată şi produse de panificaţie expirate. Produse alimentare expirate s-au găsit şi la un restaurant din Venus, unde inspectorii au