O stranie imagine a difuzat televiziunea naţională, miercuri, 2 martie: președintele interimar Lupu și premierul Filat, participând la ceremonia de comemorare a eroilor căzuţi în războiul din Transnistria.
După vorbele grele pe care şi le-au spus nu mai credeam că cei doi mai pot sta alături, comunica, negocia sau, pur şi simplu, contempla acelaşi peisaj. Şi la manifestarea din 2 martie au evitat să-și încrucișeze privirile.
„Noroc" (vorba vine) că s-a găsit mereu cine să se interpună - ba ex-preşedinte Snegur, ba Mihai Ghimpu (și el... un „ex") -, pe durata mitingului și la depunerea coroanelor de flori.
Ziua Memoriei, instituită anul trecut pentru a marca sacrificiul poliţiştilor şi voluntarilor basarabeni în luptele cu forţele separatiste, susţinute de Armata a 14-a rusă, a pus în scenă, o dată în plus, indecenţa orgoliilor din sânul alianţei de guvernământ. Or, acesta e rostul unor ritualuri publice: să amintească de niște valori și răspunderi mai presus de rivalităţi meschine și conjuncturi politicianiste.
Cetăţenii adunaţi în platoul de la obeliscul eroilor, de dragul solemnităţii momentului, trebuiau să uite că cei doi politicieni de fapt se urăsc, deși au promis împreună să scoată Moldova din întuneric, trebuiau să ia de bun îndemnul la solidaritate naţională pe care dezbinata „conducere de vârf" li-l adresa.
Oare conducerea, la rândul ei, a simţit măcar un dram din rușinea acelor oameni sau, ca de obicei, cinismul a ajutat-o să treacă peste eventualele incomodităţi?
Ziua Memoriei a avut totuși un mare absent: opoziţia comunistă, deși au fost prezenţi numeroşi diplomaţi acreditaţi la Chișinău. Comuniştii au lipsit din principiu. Nu este comemorarea lor.
Chiar dacă în cadrul ceremoniei nu s-au rostit numele „român" și „limba română", puterea de azi recurgând, ca și predecesorii săi, la perifraze laşe gen „limba maternă"