Ministerul Finanţelor va transmite Guvernului propunerea de ridicare de la 20% la 50% a limitei până la care pot fi majorate impozitele şi taxele locale sau eliminarea pragului maxim actual, de 20%, cu posibilitatea ca taxele să poată fi crescute în raport cu puterea financiară a locuitorilor, informează Mediafax.
Propunerea va fi înaintată Guvernului în şedinţa de miercuri, sub forma unei ordonanţe de urgenţă.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a arătat, marţi, că aceste propuneri au fost primite din partea asociaţiilor de primari.
"Au fost două variante trimise de asociaţia primarilor, respectiv eliminarea cotei de 20|% şi să poată majora în funcţie de puterea financiară a locuitorilor, iar a doua să majorăm de la 20% la 50%. Până acum, nu s-a luat nicio decizie. Ministerul Finanţelor va merge mâine (miercuri-n.r.) în guvern cu ordonanţa de urgenţă, mai sunt şi altele de aprobat", a spus Ialomiţianu, într-o conferinţă de presă.
În forma actuală, Codul Fiscal stabileşte că nivelul impozitelor şi taxelor locale poate fi majorat anual cu până la 20% de consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia taxelor pe mijloacele de transport.
În primăvara acestui an, MEDIAFAX a anunţat intenţia Guvernului de a permite primarilor să majoreze taxele şi impozitele în funcţie de necesităţile locale şi de "gradul de suportabilitate" al populaţiei, prin introducerea unui sistem în care suma impozabilă a clădirilor şi terenurilor din intravilan să fie raportată la valoarea de piaţă, mai mare, a acestora.
Prevederea a fost inclusă atunci în proiectul Strategiei fiscal-bugetare a Guvernului pentru perioada 2012-2014, document obţinut de MEDIAFAX, cu argumentul creşterii autonomiei colectivităţilor locale prin transferul de noi responsabilităţi decizionale, precum şi de resurse financiare şi patrimonial