Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie de 10 mil. euro pentru o universitate în Floreşti, Cluj

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 iunie 2013 ·

Asociaţia creştină Pro Integritate, fondată de mai mulţi oameni de afaceri locali printre care şi Mircea Cirţ, proprietarul grupului ATP Exodus, va investi 10 mil. euro în construirea unei universităţi şi a unui campus în localitatea Floreşti, situată la 5 km de municipiul Cluj-Napoca. Proiectul include clădirea instituţiei, cu sălile de curs aferente, spaţii verzi, teren de sport, precum şi spaţii de cazare pentru studenţi şi profesori, viitoarea universitate urmând să funcţioneze de la începutul anului universitar 2015-2016. Aceasta va oferi studenţilor mai multe specilazări, precum management, economie, juridic, asistenţă socială şi inginerie. Până în prezent, Asociaţia creştină Pro Integritate şi primăria Floreşti au semnat contractul de concesiune pentru un teren de aproximativ 10 hectare. ‘’Investiţia va aduce anual aproximativ 800.000 de lei (180.000 de euro) la bugetul local al comunei Floreşti, prin plata concesiunii terenului, redevenţelor, impozitului pe clădiri, dar şi din cota de 17,5% din impozitul aferent profesorilor. Este una dintre investiţiile semnificative realizate în ultimii ani în localitate, care are beneficiul de a contribui şi la dezvoltarea altor servicii, conexe, realizate de operatori privaţi’’, a declarat Horia Şulea, primarul comunei Floreşti. Asociaţia a fost fondată de mai mulţi oameni de afaceri locali, numărând în prezent 50 de membrii. Mircea Cirţ, preşedintele asociaţiei Pro Integritate, este proprietarul grupului de firme ATP Exodus, din Baia Mare, furnizor de piese şi accesorii auto şi dealer al mărcilor Mercedes-Benz, MAN, Mazda şi Opel. Grupul are 32 de sucursale la nivel naţional şi alte zece externe, în Bulgaria, Serbia şi Ungaria, şi o echipă de 750 de angajaţi. ATP Exodus a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 71,3 mil. euro, iar pentru acest an şi-a planificat un avans de 15%, până la 82 mil. euro. ‘’Asoci

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre bătaia din Parlament: „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil"

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele spune că aceasta este un eveniment „Made in Romania”. „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania, este incalificabil evenimentul de ieri din Parlamentul României, câteodată ştiţi că am mai văzut la televizor în alte ţări cum

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 42 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 21 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Costel Orac și Sulejman Demollari sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Cancan acum 37 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Costel Orac, dinamovistul care a înscris în poarta lui Liverpool în cea mai i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°