Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răsvan Popescu, preşedintele CNA: Bineînţeles că nu demisionez la solicitarea doamnei Udrea

Publicat in Jurnalul, vineri 28 octombrie 2011 ·

Elena Udrea a cerut demisia preşedintelui CNA, Răsvan Popescu, pentru „degradarea presei” şi pentru că „în spatele domnului Elan (patronul Realitatea TV – n.r.) se află Sorin Ovidiu Vîntu”. Aşa a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, la B1 TV.

În replică, Răsvan Popescu a declarat, pentru Jurnalul Naţional, că nu are nici cea mai mică intenţie să dea curs solicitării doamnei Udrea. „Bineînţeles că nu voi demisiona la solicitarea doamnei Elena Udrea. În timpul mandatului meu, audiovizualul românesc s-a dezvoltat şi s-a diversificat în pofida crizei economice. Ce se întâmplă la Realitatea TV este doar un accident de parcurs, în care doi investitori în media s-au hotărât să se despartă. CNA nu se poate transforma într-o instanţă de divorţ cu partaj. CNA aşază lucrurile pe făgaşul legal, dar numai piaţa liberă şi publicul hotărăsc, până la urmă, câte posturi de ştiri pot funcţiona în România şi care vor fi acestea”, spune preşedintele CNA. Răsvan Popescu mai spune că nu are nicio legătură cu CNA faptul că, aşa cum afirmă Elena Udrea, în spatele omului de afaceri Elan Schwartzenberg s-ar afla Sorin Ovidiu Vântu.

Declaraţia de miercuri seara a Elenei Udrea la emisiunea Ultimul Cuvânt, de la B1 TV:

„Din păcate nu avem reguli şi toată lumea face ce vrea. După mine domnul preşedinte al CNA trebuie să îşi dea demisia, fiindcă toată această degradare a presei s-a făcut sub conducerea dânsului. E o nebunie întreagă, ce e mai rău aici este că în spatele domnului Elan se află Sorin Ovidiu Vîntu. (…). Cred că deja nu mai e problema lor, a domnilor Ghiţă, Elan, Vîntu. Este o problemă în care trebuia să intervină CNA-ul, să se aplice legea” (Sursa: b1.ro)

Elena Udrea a cerut demisia preşedintelui CNA, Răsvan Popescu, pentru „degradarea presei” şi pentru că „în spatele domnului Elan (patronul Realitatea TV – n.r.) se află Sorin Ovidiu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum o ora
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 2 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 7 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 4 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 2 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°