România ar trebui să promoveze şi o cultură a muncii, nu numai a diplomelor, să nu ne mai fie ruşine cu învăţământul profesional şi tehnic, iar bacul ar trebui diferenţiat şi mai mult, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, marţi, la conferinţa “Formarea profesională în industria mobilei: probleme şi soluţii”.
Ministrul Educaţiei a vorbit despre rata mică de promovare de la Bac în ultimii ani, reamintind că doar jumătate din olimpicii care au dat examenul de maturitate în sesiunea specială din luna mai au promovat.
„Eu cred că promovabilitatea pe care o avem acum la Bac-ul olimpicilor este una corectă, nu bună, dar corectă. Eu nu propun să avem o rată de promovare de 120% sau de 34%, îmi propun să avem un examen corect. Unul dintre motivele pentru care pică atât de mulţi la Bac este fiindcă elevii nu învaţă. Vrem să introducem simularea la Bac la clasa a XI-a şi sunt de acord cu bacalaureatul diferenţiat, un elev trebuie să fie evaluat după ceea ce a învăţat, nu după ceea ce nu a învăţat, prin urmare nu exclud ca procesul de diferenţiere a subiectelor de Bac să continue şi ca, la anul, să asistăm la o diferenţiere şi mai mare în cazul învăţământului profesional şi tehnic“, a declarat Pricopie.
„Nu este nicio ruşine să înveţi o profesie din liceu“
Pricopie a mai vorbit şi despre creşterea şi promovarea învăţământului profesional şi tehnic, în special în mentalitatea oamenilor care consideră că este mai bine să urmezi un anumit drum în viaţă: şcoală după modelul clasic şi o facultate, decât să te formezi din timp pentru o anumită profesie.
Ministrul Educaţiei a precizat că în ţări precum Germania şi Austria există o cultură a muncii. „Omul trebuie să muncească şi nu este nici o ruşine în asta, în schimb, la noi, există o cultură accentuată a diplomelor, toţi trebuie să avem o facultate terminată.Trebuie să ne aplecăm mai mult asup